Muzeul Olteniei Craiova va fi gazda a două evenimente deosebite și mult așteptate, MATCONS 2019 – Conferinţa Internaţională ,,Materie şi materiale în/pentru conservarea patrimoniului cultural”, ediția a VII-a, şi Salonul Naţional de Restaurare, ediția a XV-a.
Laboratorul de Restaurare-Conservare, din cadrul Muzeului Olteniei Craiova, în colaborare şi cu sprijinul Consiliului Judeţean Dolj, organizează în perioada 08-12 octombrie 2019, două manifestări culturale legitimate valoric la nivel internaţional şi național: Conferinţa Ştiinţifică Internaţională ,,Materie şi materiale în/pentru conservarea patrimoniului cultural – MATCONS 2019, ediţia a VII-a și Salonul Naţional de Restaurare 2019 – Gala Restaurării Româneşti, ediţia a XV-a.
Conferinţa ştiinţifică Materie şi materiale în/pentru conservarea patrimoniului cultural – MATCONS 2019, devenită o manifestare ştiinţifică internaţională de prestigiu, emblematică pentru restaurarea din România, va reuni, la Craiova, în perioada 08-12 octombrie 2019, peste 100 de experţi restauratori din ţară şi străinătate, membri ai Comitetului Internaţional al Muzeelor – ICOM.
Și în anul 2019, specialiştii Laboratorului de Restaurare-Conservare îşi vor asuma ca obiective specifice afirmarea potenţialului creator şi ştiinţific al restaurării româneşti, oferind celor în domeniu prilejul de a împărtăşi metode, studii şi strategii privind restaurarea-conservarea, oportunitatea de a fi la curent cu cele mai noi studii privind complexul proces al restaurării, aparatura de investigaţie modernă, aspecte ale noilor tehnologii utilizate în acest domeniu, precum şi abordarea interdisciplinară.
Conferinţa se va desfăşura în limbile engleză şi română, fiind prezentate comunicări, toate având girul ştiinţific al specialiştilor străini şi români, printre care menţionăm: Evangelia Kiriazi (Universitatea din Peloponez, Departamentul de Istorie, Arheologie și Managementul Resurselor Culturale, Kalamata, Grecia), Sherif Afifi (Biblioteca din Alexandria, Egipt), Namita Jaspal (Centrul de Conservare a Patrimoniului, Chandigarh, India), Ilaria Camerini (Biblioteca Universității din Manchester, Marea Britanie), Patricia Engel (Centrul European de Cercetare pentru Conservarea și Restaurarea Cărților și Hârtiei, Universitatea Dunării, Krems, Austria), Patricia Candelaria (Muzeul de Arte Islamice din Kuala Lumpur, Malaezia), Martin Cooper (Divizia de Conservare, Lynton Lasers-Ltd., Cheshire, Marea Britanie), Corneliu Ponta și Ioana Stănculescu (Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară, Măgurele), Elena Badea (Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Textile și Piele, București), Constantin Ștefan Ionescu (Universitatea Transilvania, Facultatea de Inginerie a Lemnului, Brașov), Andrei Victor Sandu (Academia Română, Institutul de Arheologie, București), etc.
Lucrările conferinței se vor desfășura pe parcursul zilelor de 08-09 octombrie 2019 în Aula „Mihai I al României” din cadrul Universității din Craiova.
Devenită tradiţie în capitala Băniei, expoziţia temporară Salonul Naţional de Restaurare 2019 va reuni în spaţiul expoziţional din Sala ,,C.S. Nicolăescu-Plopșor”, într-o formulă de exprimare culturală complexă, peste 100 de piese aparţinând patrimoniului cultural naţional, ce provin din colecţiile, depozitele şi expoziţiile a peste 30 de instituţii muzeale, religioase sau colecţii particulare din România, Muzeul Naţional al Literaturii Române-Bucureşti, Complexul Naţional ASTRA-Sibiu, Muzeul Naţional Brukenthal-Sibiu, Complexul Muzeal Naţional ,,Moldova”-Iaşi, Complexul Naţional Muzeal Curtea Domnească-Târgovişte, Muzeul Mitroplitan-Iași, Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei-Cluj Napoca, Muzeul Național al Marinei Române-Constanţa, Complexul Muzeal Național ”Bucovina”-Suceava, Muzeul de Artă-Craiova, Complexul Muzeal Național ,,Moldova”-Iași, Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie-Braşov, Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă-Zalău, Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii-Goleşti, Institutul de Cercetări Eco-Muzeale ,,Gavrilă Simion”-Tulcea, Arhiepiscopia Ortodoxă Română-Sibiu, Universitatea Lucian Blaga-Sibiu, Complexul Județean Muzeal-Neamț, etc.
Publicul va putea admira, aşa cum a fost obişnuit în fiecare an, obiecte de patrimoniu unicat, altele rare, de o valoare inestimabilă – din ceramică, metal, lemn, textile, piele, hârtie, circuitul expoziţional fiind gândit astfel încât să reprezinte o incursiune valorică în vastul domeniu al restaurării patrimoniului cultural național.
Cea mai mare şi complexă reprezentare de acest gen din ţară, ajunsă la cea de a XV-a ediție prin efortul specialiştior de la Laboratorul de Restaurare-Conservare al Muzeului Olteniei, trebuie descifrat în dublă cheie: responsabilitate profesională pentru asigurarea perenităţii patrimoniului cultural naţional, transfer optim către generaţiile viitoare dar şi valorizare, respect pentru munca restauratorilor fără de care supravieţuirea colecţiilor muzeale nu ar fi posibilă.
Obiecte variate specifice restaurării lemnului vor combina în spaţiul expoziţional, într-un mod complex şi inedit, mărturii/artefacte ale valorilor culturale româneşti cu eleganţa şi distincţia profesională a muncii de restaurator, aducând în faţa vizitatorilor piese patrimoniale remarcabile precum: cruce de altar (1790)- deținută de Mănăstirea Brâncoveanu Brașov, laviță săsească (1884), ghiozdan (1925-1945), ripidă (sec. XIX) restaurate cu mult meşteşug de către specialiștii Complexului Național Muzeal ”Astra” Sibiu, etc.
Restaurarea ceramicii, marmurei va fi reprezentată prin ceramică specifică neoliticului – Cultura ,,Cucuteni”, ,,Gumelnița”, bronzului – Cultura ,,Gârla Mare”, vase de lut din perioada dacică şi romană, amfore, artefacte deţinute de colecţii muzeale din ţară dar şi de colecţionari privaţi.
Spectaculoase, după ce au trecut prin mâinile pricepute ale restauratorilor, sunt şi piesele de patrimoniu cultural naţional specifice picturii: tablourile Reproducere după ”La Sibilla dio Romanelli”, ,,Pescar turc la Constanța” și ,,Plajă la Mamaia” semnate de celebrul pictor Nicolae Vermont. Icoanele pe lemn, şi icoanele împărăteşti cu ferecături de metal, foiţe metalice, – ,,IISUS Hristos Pantocrator (sec. XVIII), ,,Maica Domnului cu Pruncul”, ,,Sf. Nicolae”, îmbogăţesc spaţiul expoziţional cu cromatica variată şi simbolistica lor.
Cât priveşte obiectele din metal reţin atenţia: tezaur monetar roman, obiecte metalice de artă decorativă, spadă cu teacă (perioada La Tene), gramofon (sec. XX) și statuetă romană reprezentându-l pe zeul Jupiter, aflate în impresionanta şi valoroasa colecţie a Muzeului Olteniei Craiova.
În expoziţie, se regăsesc vechi şi valoroase tipărituri: cărţi vechi religioase, îmbrăcate în piele – ,,Octoih” (sec. XVI), ,,Biblia Sacra Polyglotta Londinensia” (1655-1657), ”Cazania lui Varlaam” (1643), deţinute de colecţiile Muzeului Mitropolitan Iași, Muzeului Național Brukenthal Sibiu, Muzeului Naţional al Literaturii Române Bucureşti, respectiv Complexului Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte.
Publicul craiovean va putea admira o gamă variată de obiecte de patrimoniu pe suport textil (ilic, carpetă, ie, maramă din secolele XIX-XX), care au necesitat, în procesul de restaurare aplicarea unor tehnici specifice de ţesere, coasere, croşetare, brodare ori vopsire. La acest capitol, reţine atenţia o rochie din brocat cu fir de argint aurit și dantelă (1760-1780) deținută de Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei Cluj-Napoca.
În cadrul Galei Restaurării Româneşti vor fi premiate bunuri de patrimoniu expuse în Salonul Naţional de Restaurare 2019.
Timp de mai bine de două luni, au la dispoziţie craiovenii, şi nu numai, să viziteze Salonul Naţional de Restaurare – manifestare de amploare organizată de Muzeul Olteniei din Craiova şi realizată cu aportul unor instituţii importante, îndeosebi muzee.
Deschiderea oficială a Conferinţei Internaţionale Materie şi materiale în/pentru conservarea patrimoniului cultural-MATCONS 2019 şi a Salonului Naţional de Restaurare va avea loc la Secţia de Istorie-Arheologie (str. Madona Dudu nr. 14), marți 08 octombrie 2019, ora 1100.