La Şcoala Gimnazială „Gheorghe Ţiţeica” din Craiova, elevi şi profesorii au luat lecţii de la poliţişti

0
1997

În perioada 2-6 octombrie 2017, Poliţia Română derulează, la nivel naţional, cea de-a XIII-a ediţie a manifestării „Săptămâna prevenirii criminalităţii”.  Parte din program este şi Şcoala Gimnazială „Gheorghe Ţiţeica” din Craiova, unde, ieri, au avut loc acţiuni de conştientizare a fenomenului infracţional, fiind vizată sensibilizarea copiilor şi cadrelor didactice cu privire la importanţa prevenirii criminalităţii şi la necesitatea adoptării unei conduite antivictiminale şi antiinfracţionale.

Au avut loc întâlniri ale elevilor şi cadrelor didactice de la Şcoala Gimnazială „Gheorghe Ţiţeica” din Craiova cu poliţiştii de proximitate din cadrul Secţiei 3 Poliţie Craiova. „Poliţiştii de proximitate din cadrul Secţiei 3 Craiova, cărora le mulţumim,  au desfăşurat activităţi de prevenire a victimizării minorilor în mediul on-line, cât şi în viaţa de zi cu zi, precum şi creşterea gradului de informare a elevilor în vederea reducerii riscului de victimizare şi de implicare în fapte antisociale în incinta şcolii noastre ”, a precizat prof. Cerasela Cremene, director al Şcolii Gimnaziale „Gheorghe Ţiţeica” din Craiova.

La această manifestare au participat 50 de elevi şi cadre didactice, cărora le-au fost prezentate recomandări în scopul evitării victimizării minorilor în mediul on-line, „pe timpul deplasării la şi de la unitatea de învăţământ, prevenirea faptelor comise cu violenţă, evitarea anturajelor în care există elemente violente, apelarea cu încredere la reprezentanţii autorităţilor şi la cadrele didactice, consecinţele delincvenţei juvenile şi conştientizarea pericolelor la care se expun în cazul nerespectării regulilor de circulaţie”, după cum a mai menţionat Cerasela Cremene.