Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a precizat, luni, prin intermediul unui comunicat oficial, faptul că decizia privind apelul jucătoarei de tenis Maria Şarapova împotriva suspendării pentru dopaj va fi anunţată marţi.
Rusoaica Maria Şarapova, fost număr 1 mondial şi câştigătoare a cinci titluri de Mare Şlem, a fost suspendată timp de doi ani de către Federaţia Internaţională de Tenis, după ce a fost testată pozitiv cu Meldonium în timpul Openului Australiei din acest an.
Sportiva în vârstă de 29 de ani a precizat faptul că nu ştia că Meldonium este interzis şi nu a încercat să folosească o substanţă pentru îmbunătăţirea performanţei sportive. “Am luat prima dată substanţa în 2006, am avut mai multe probleme de sănătate în acea perioadă, aveam şi un deficit de magneziu. În plus, este un istoric familial de diabet. Am continuat să iau substanţa doar pentru că mă menţinea sănătoasă”, spunea Şarapova în martie.
Meldoniumul este o substanţă care a fost inclusă de Agenţia Mondială Antidoping pe lista medicamentelor interzise la începutul anului 2016, iar de atunci peste 150 de sportivi, în special din Rusia, au fost testaţi pozitiv. Meldonium este un medicament anti-ischemic, care poate îmbunătăţi rezistenţa sportivilor, poate grăbi recuperarea după exerciţii, poate proteja împotriva stresului şi stimula activitatea şi funcţiile sistemului nervos.