Maestrul Tudor Gheorghe: Jurnal de călătorie şi de viaţă, lansat la Craiova

0
593

Tudor Gheorghe (2)Cunoscut până acum ca actor, cântăreţ şi compozitor şi mereu răsplătit cu ropote de aplauze, Tudor Gheorghe îşi surprinde publicul apărând în faţa lui într-o nouă ipostază: cea de scriitor. Ieri, la Craiova, maestrul şi-a lansat prima carte – un jurnal de călătorie şi de viaţă, intitulat „Vă dau un an din viaţa mea” şi apărut recent la Editura „Scrisul Românesc”, cu o Prefaţă a acad. D.R. Popescu. Evenimentul a avut loc la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” şi a fost urmat, aseară, de concertul aniversar „Toamna Simfonic – 15 ani”, primul dintr-un turneu pe care artistul îl întreprinde, între 3 octombrie şi 7 noiembrie, în opt oraşe din ţară.

Este prima, dar cu siguranţă nu va fi şi ultima sa carte publicată, a anunţat Tudor Gheorghe, afirmând că este decis ca, atunci când nu va mai avea forţa glasului, să se retragă şi să scrie şi mai mult. Artistul a mărturisit că deja are în lucru un alt volum, de această dată de versuri, pe care intenţionează să îl lanseze în luna decembrie. Primii care au primit, ieri, autograful autorului pe cartea „Vă dau un an din viaţa mea” au fost primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, şi preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, ambii declarându-şi aprecierea deosebită pentru maestru.Tudor Gheorghe carte

Călător prin lume, ca actor şi cântăreţ, Tudor Gheorghe demonstrează că este şi un foarte bun povestitor. O făcuse şi în volumul de interviuri „Tudor Gheorghe – în umbra menestrelului”, apărut în 2010 şi semnat de Mircea Pospai, pe-atunci redactor-şef al Radio Oltenia, iar „Vă dau un an din viaţa mea” vine ca o confirmare. „(…) Descopăr un scriitor talentat, Tudor Gheorghe, care povesteşte, în mai multe cuvinte, câte ceva despre drumurile parcurse prin ţară şi prin lume de magistrul cântecelor vrăjite (…)”, scrie acad. Dumitru Radu Popescu în Prefaţa volumului, intitulată „Tudoriada”.

Inspirată de turneul naţional din 2014 cu spectacolul „Lecţia”

Publicată la „Scrisul Românesc” – Fundaţia-Editura, cartea îmbracă forma unui jurnal şi, mărturiseşte autorul, a fost inspirată de un turneu naţional întreprins în anul 2014. «Cartea pe care o să o citiţi este rezultatul unui drum făcut prin ţară, în România profundă, România bătută la pas. Am scris-o în urma unui turneu cu spectacolul „Lecţia”, pe care l-am prezentat în peste 45 de orăşele din ţară. Regret că nu am putut să mă duc şi în altele, dar în locurile în care aş fi vrut să ajung nu mai erau case de cultură şi cămine culturale. Se transformaseră în discoteci, în cârciumi şi nu aveam unde să fac spectacole. La Vânju Mare aş fi vrut să mă duc, de pildă… Nu vă daţi seama ce sentiment am avut să susţin un spectacol la Babadag, unde de 20-25 de ani nu s-a mai întâmplat nimic! Am fost într-o casă de cultură pe care n-au demolat-o, ci au întreţinut-o, dar mirosea a sfoiag… Să fi văzut oameni care intrau şi, când realizau ce se întâmplă, nu le venea să creadă!», a povestit Tudor Gheorghe, ieri, la lansarea de la Craiova.  Tudor Gheorghe lansare

„Tudor Gheorghe are, ca şi în cântec, un dar al povestirii”

Evenimentul s-a bucurat de prezenţa unui numeros public, nelipsit fiind, desigur, editorul Florea Firan. „Tudor Gheorghe este, aşa cum s-a spus de atâtea ori, un fenomen. Este unul dintre ambasadorii noştri, ai culturii româneşti, care circulă dintr-o parte în alta a ţării şi dintr-o parte în alta a continentelor, făcând ceea ce ar trebui să facă foarte mulţi din alt domeniu”, l-a apreciat domnia sa.

„Cartea aceasta este, de fapt, un roman memorialistic, un jurnal extraordinar care vorbeşte de viaţa lui, de familia lui, de lumea artei, a culturii, vorbeşte de politica din România şi, mai ales, de foarte mulţi actori. Este scrisă cu sentiment, aş putea spune. Tudor Gheorghe are, ca şi în cântec, un dar al povestirii”, a mai spus prof. univ. dr. Florea Firan, adăugând că «pentru „Scrisul Românesc” este o onoare să aibă o asemenea carte în programul editorial».

Spirit de observaţie şi critic la adresa societăţii româneşti de azi

La autorul Tudor Gheorghe şi scriitura lui s-a referit şi Nicolae Coande, secretar literar al Teatrului Naţional „Marin Sorescu”, acesta apreciindu-i îndeosebi spiritul de observaţie şi critic care îl însoţeşte mereu. «Sunt doi tipi care se mişcă în cartea asta: unul este Tudor Gheorghe care merge pe coordonatele fizice şi geografice – turneul cu spectacolul „Lecţia” pe care îl face în ţară şi în Republica Moldova, iar celălalt este interiorizatul Tudor Gheorghe, cel care face imersiuni în sinele său. Pentru că ceea ce veţi citi în acest jurnal de călătorie denotă o anume dualitate a celui care înregistrează şi vede lumea, dar se observă şi pe sine în raport cu lumea. Este un Tudor Gheorghe profund îngrijorat de o anumită stare de degradare a societăţii româneşti. Cartea îl arată şi în această ipostază, de critic necruţător al societăţii, a ceea ce vede din incursiunile pe care le face în oraşele pe care le vizitează», a subliniat Coande.

„Tudor Gheorghe este un tezaur al poporului român. El veghează foarte atent la tezaurul limbii şi al simţirii româneşti. Într-adevăr, ceea ce face el scotocind în vechi bucoavne, ca şi în mai noi cărţi, după poezia română este un lucru rarisim şi pentru asta trebuie să îi fim recunoscători”, a mai spus acesta.Tudor Gheorghe public

„Când nu voi mai avea vigoarea glasului, o să mă retrag să scriu”

„Vă dau un an din viaţa mea” este prima, dar cu siguranţă nu va fi şi ultima sa carte publicată, a anunţat Tudor Gheorghe, hotărât ca, după ce se retrage din activitatea muzicală, să scrie şi mai mult. „După ce n-o să mai cânt, o să am ce să fac. Când nu voi mai avea vigoarea, forţa glasului meu care să pătrundă, cu acurateţe şi cu duritate, aş zice, de multe ori, în sufletele dvs., atunci mă voi retrage. N-o să fac playback după discuri imprimate în tinereţe şi să fiu penibil! Voi avea luciditatea şi demnitatea să fac pasul înapoi şi să mă retrag şi să scriu”, a afirmat artistul.

Tudor Gheorghe a mărturisit că un alt volum sub semnătura sa urmează să fie publicat la sfârşitul acestui an. „Deja scriu la altă carte, de versuri, una pe care am tot amânat-o. Gestul de a cânta poezia română este atât de frumos încât am avut tăria să mă retrag pe mine ca poet şi să las marea poezie să vorbească prin glasul meu. În decembrie probabil o să apară acest volum, care va fi destul de agresiv. Latura mea furioasă şi nemulţumită de viaţă, în general…”, a dezvăluit acesta.

Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj:

«Tudor Gheorghe aproape că nu ne-a surprins creând încă un eveniment. Îl cunosc din tinereţe şi, de-a lungul timpului, mi-a spus câteva lucruri. Unul dintre ele a fost: „Mă apuc să fac ceva ce nu a făcut nimeni în lumea asta: cânt cu o orchestră! Voi da ţara asta peste cap!”. Și aşa a făcut. După el, au mai încercat şi alţii, dar nu au avut succesul lui. Apoi, când a primit titlul de Cetăţean de Onoare al Craiovei, a fost foarte emoţionat. L-am întrebat cum de se mai poate întâmpla asta, după ce a urcat pe toate scenele. Și mi-a spus: „Păi ştii ce înseamnă să te recunoască ai tăi, să te recunoască oltenii?!”. Iată-l acum scriind o carte… Îmi face o mare plăcere că sunt şi acum alături de el».

Lia Olguţa Vasilescu, primarul municipiului Craiova:

«O personalitate atât de puternică precum Tudor Gheorghe, dar care are, în acelaşi timp, o mare sensibilitate, era demult aşteptată să înceapă să scrie. Și nu aşteptăm doar memoriile, ci şi cărţi literare, pentru că sunt convinsă că are foarte multe lucruri de spus. În urmă cu câţiva ani îi mărturiseam maestrului Emil Boroghină că singurul bărbat din viaţa mea care m-a făcut să plâng a fost Tudor Gheorghe… Cred că personalităţile de genul domniei sale trebuie omagiate cât sunt în viaţă, motiv pentru care, anul trecut, la împlinirea a 70 de ani, i-am dedicat Tabăra de Sculptură şi avem de-atunci, în Craiova, mai multe statui care îl înfăţişează. Sunt convinsă că Tudor Gheorghe va rămâne în memoria noastră, a oltenilor, măcar aşa cum a rămas Maria Tănase».