Iulian Fota, fost consilier al preşedintelui Traian Băsescu, noul director al Colegiului Naţional de Informaţii

0
475

Iulian Fota participa la exercitiul bilateral romano-american DACIAN THUNDER 2009, desfasurat la Baza 71 Aeriana Campia Turzii "General Emanoil Ionescu", miercuri, 28 octombrie 2009. La exercitiu au participat peste 250 de militari americani din Fortele Aeriene ale SUA din Europa, dislocati la Baza Aeriana de la Spangdahlem, Germania, cu 5 aeronave A-10 Thunderbolt II si tehnica de deservire aferenta, si peste 300 de militari din Baza 71 Aeriana Campia Turzii, Baza 95 Aeriana Bacau si Baza 90 Transport Aerian Otopeni, cu 12 aeronave MiG 21 LanceR si 4 elicoptere IAR 330 SOCAT. MIRCEA ROSCA / MEDIAFAX FOTO

Iulian Fota, fost consilier al preşedintelui Traian Băsescu, a fost numit la conducerea Colegiului Naţional de Informaţii în timp ce profesorul universitar Adrian Ivan este noul coordonator al activităţii Şcolii Doctorale din cadrul Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul”.

“Începând cu 3 octombrie 2016, domnul profesor universitar Adrian Ivan este noul coordonator al activităţii Şcolii Doctorale din cadrul Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul”, iar domnul conferenţiar universitar Iulian Fota este noul director al Colegiului Naţional de Informaţii”, se arată într-un comunicat de presă al Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul”, postat pe site-ul instituţiei.

Adrian Ivan a absolvit Facultatea de Istorie şi Filosofie din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, deţine o diplomă de studii avansate în Istorie Contemporană şi Relaţii Internaţionale, efectuate în cadrul aceleiaşi facultăţi, precum şi o diplomă de studii avansate în domeniul studii europene, eliberată de Institutul European al Universităţii din Geneva, Elveţia.

Iulian Fota este absolvent al studiilor de licenţă din cadrul Institutului român de construcţii civile şi industriale şi al studiilor de master din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative, specializarea Relaţii internaţionale. În prezent, este conferenţiar universitar la Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul”, iar de-a lungul timpului a ocupat diverse funcţii în sistemul public, precum consilier prezidenţial pentru securitate naţională al fostului preşedinte Traian Băsescu, director al Colegiului Naţional de Apărare, consilier în cadrul Departamentului pentru integrare euro-atlantică şi politica de apărare, din Ministerul Apărării Naţionale.