TNC reia reprezentaţiile spectacolului-eveniment „Rinocerii”. Campanie de promovare inedită în Craiova!

0
1195

Începând cu această toamnă, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” reia spectacolul-eveniment „Rinocerii”, de Eugene Ionescu, în regia celebrului regizor american Robert Wilson. Reprezentaţiile vor avea loc în zilele de 10, 11, 12 octombrie şi 1, 2, 28, 29 noiembrie, în Sala „Amza Pellea”. Spectacolul a fost selecționat pentru Festivalul Naţional de Teatru de la București, care va debuta pe 24 octombrie, reprezentaţia din 2 noiembrie urmând să încheie ediția a 24-a. De altfel, este pentru prima dată când închiderea evenimentului are loc în afara capitalei. Pentru o cât mai bună promovare a spectacolului, Teatrul „Marin Sorescu” a demarat o inedită campanie, în mass-media și on line, dar și prin interacţiunea directă cu publicul. Astfel, craiovenii aflaţi la cumpărături sau la relaxare în Electroputere Parc Craiova vor fi plăcut surprinşi de întâlnirea cu actorii din distribuţie, costumaţi şi machiaţi în personajele pe care le interpretează.

Spectacolul „Rinocerii”, de Eugene Ionescu, regizat de Robert Wilson, a avut premiera pe 2 iulie a.c., primind rezonanţa celui mai important proiect teatral derulat în România în ultimele două decenii, prin prisma notorietăţii regizorului artistic, americanul Robert Wilson, a originalităţii viziunii acestuia asupra capodoperei dramaturgiei ionesciene, a echipei de colaboratori veniţi din şapte ţări pentru a se alătura echipei tehnice a Naţionalului, a celor 23 de actori şi, nu în ultimul rând, a impresionantei colecţii de echipamente de scenă ce decupează ireal spaţiul de joc.

Din echipa regizorului care a montat spectacolul pe scena craioveană fac parte dramaturgul Konrad Kuhn (Austria), creatorul de costume Jacques Reynaud (Franța), co-regizorii Tilman Haecker (Germania) și Charles Chemin (Franța), light-designerul A.J. Weissbard (Italia), video-artistul Tomek Jeziorski (Polonia) și compozitorul Adam Lenz (SUA). „Rinocerii” îi are în distribuţie pe Ilie Gheorghe, Valer Dellakeza, Claudiu Bleonţ, Valentin Mihali, Ion Colan, Mirela Cioabă, Tamara Popescu, Angel Rababoc, Nicolae Poghirc, Valeriu Dogaru, Constantin Cicort, Iulia Colan, Raluca Păun, Monica Ardeleanu, George Costea, Iulia Lazăr, Dragoş Măceşeanu ș.a.

Nu puține au fost ecourile care au urmat premierei, atât în țară, cât și în străinătate. „Wilson este un pictor, arhitect și un artist pentru scena vizuală. El are o ureche pasionată de genul de muzică care se repetă în minte mult timp după ce se oprește în difuzoare. Producția a avut multe momente vizuale şi fonetice memorabile, dar pentru mine caracteristica cea mai impresionantă a fost caracterizarea echipei de actori de la Craiova. Fiecare actor a dat o amprentă personală care a fost amuzantă, exactă şi cu un sentiment de ritm intern care a dat impresia unui dans viu. Berenger chiar semăna cu Ionesco, pe care l-am întâlnit o dată, când l-am rugat să ia parte la o conferinţă la Londra, și ale cărui curtoazie și solemnitate, folosite pentru un efect comic, au rămas în mintea mea de atunci”, nota John Elsom, scriitor, profesor universitar şi director al arts interlink.

Acțiunile de promovare a spectacolului „Rinocerii” au început aseară în Electroputere Parc Craiova (Calea București nr. 80) și vor continua și în perioada imediat următoare: sâmbătă, 4 octombrie, şi marţi, 7 octombrie, la de la orele 18.00. În cadrul acestor acţiuni, „rinocerii” – actori costumaţi şi machiaţi în personajele pe care le interpretează pe scenă – vor împărţi fluturaşi care oferă reducere la achiziţionarea biletelor, cei interesaţi putând rezerva sau cumpăra bilete pe loc, cu mari reduceri de preţ.

Biletele la spectacol pot fi procurate de la agenţia teatrală, din strada „Al.I. Cuza” nr. 11, Craiova, cu program zilnic de la 9.30 la 18.30, telefon 0251.413.677, sau online pe www.tncms.ro/bileteportal.php şi www.eventim.ro. Cei ce doresc să vadă sau să revadă în această stagiune spectacolul regăsesc aici lista de preţuri aferente categoriilor de bilete şi ofertele speciale lansate. Pentru reprezentaţii 10, 11, 12 octombrie şi 1, 28, 29 noiembrie biletele costă 80 lei – categoria I, 60 lei – categoria II, 50 lei – categoria III, 40 lei – elevi, studenţi, pensionari. Pentru reprezentaţia din Festivalul Național de Teatru de la București (2 noiembrie), prețurile sunt 100 lei – categoria I, 80 lei – categoria II, 60 lei – categoria III. Nu uitați să întrebați însă la agenție sau să consultați site-urile pentru ofertele speciale!