Şi Francois Hollande iese şifonat din… scandalul romilor

0
33

În timpul campaniei electorale premergătoare alegerilor prezidenţiale din martie anul trecut, Francois Hollande s-a prezentat la cote luminoase în faţa votanţilor. Cele ale unui om normal. Simpatic, empatic, liniştitor. Chiar inteligent, cum a dovedit în confruntarea directă televizată cu challengerul său Nicolas Sarkozy. Calităţi care l-au făcut preşedinte. Dar foarte repede şi-a atins limitele, plonjând în abisul impopularităţii. Francezii respinseseră autoritarismul lui Nicolas Sarkozy, dar îl vedeau totuşi autoritar, sau capabil de aşa ceva, pe Francois Hollande. Miercuri, în timpul şedinţei Consiliului de miniştri, după o săptămână de război mediatic între miniştrii Manuel Valls şi Cecile Duflot pe chestiunea romilor, a cerut încetarea „ostilităţilor”, dar era deja târziu. Dovedindu-se încă o dată „moale” – cum i se reproşează – şi la această reputaţie a contribuit şi ex-prim-secretarul PS Martine Aubry, incapabil a se face autoritar, a lăsat să se dezvolte conflictul dintre ministrul de Interne şi cel al Locuinţelor. Deşi toată tevatura viza guvernul său. Lipsă de autoritate sau strategie? În afara războiului din Mali şi a faptului că s-a poziţionat în fruntea unei posibile intervenţii contra regimului sirian, pe plan naţional nu sunt lucruri de reţinut. Chestiunea cu romii, repusă pe tapet, care ar constitui, cum s-a spus, obsesia ministrului de Interne, Manuel Valls, aduce mai de grabă… pagube colaterale. Pune doi miniştri ai Cabinetului Ayrault într-o adversitate indiscutabilă, îl avertizează pe şeful de la Matignon de ambiţiile ministrului de Interne, fiindcă nu s-au aflat pe aceeaşi lungime de undă, şi pune în cumpănă o presupusă solidă relaţie cu social-democraţii de la Bucureşti. Aceştia contau mărturisit pe sprijinul Parisului în toate demersurile lor legate de accederea României în spaţiul Schengen. Din toată povestea, şi aşa încheiată „în coadă de peşte”, cum se spune pe malurile Dâmboviţei, Francois Hollande n-a câştigat nimic. Dimpotrivă. A survenit, în schimb, o noutate de altă natură: Jean Marc Ayrault, prin şeful Departamentului presă-comunicare de la Matignon, Jerome Batout, a fixat noi reguli echipei ministeriale, pentru „o mai bună coordonare de ansamblu”. Toate interviurile solicitate miniştrilor pe viitor vor necesita undă verde de la Matignon. Cât priveşte „filosofia” lui Manuel Valls privind demantelarea taberelor ilicite de romi şi faptul că aceştia „au vocaţia de a rămâne în România sau a se reîntoarce”, deloc deosebită de cum a fost expusă de Nicolas Sarkozy în discursul încă evocat, din 2010, la Grenoble, aşteptările de la stânga franceză erau de o altă natură. În discuţie fiind o ţară francofonă al cărui prim-ministru, Victor Ponta, a participat chiar la unul din mitingurile electorale ale lui Hollande premergătoare alegerilor prezidenţiale. În fine, pe această temă, Uniunea Europeană are propria teză. Aceeaşi. Reiterată de Viviane Reding cu mai multă prudenţă. Avem reguli europene care au fost însuşite şi de Franţa, reguli privind libera circulaţie a cetăţenilor europeni. Nu e vorba de romi, ci de indivizi. Dacă decizia unui judecător prevede expulzarea, dacă au săvârşit ceva contra legii în statul respectiv, atunci se poate discuta altfel. Stânga guvernamentală franceză are o responsabilitate istorică şi aceasta devine vocaţia lui Manuel Valls, destul de excentric în tot ceea ce a provocat. Dacă nu cumva miza a fost una care ne scapă, sau una legată de reaşezarea influenţelor în cadrul guvernului condus de Jean Marc Ayrault.