Au mai rămas cinci zile de înscrieri la Concursul de poezie „TRADEM”

0
41

Până pe data de 8 octombrie, Casa de Cultură „Traian Demetrescu” aşteaptă înscrieri la Concursul Naţional de Poezie „Traian Demetrescu” – „TRADEM”, eveniment care se va desfăşura în zilele de 27 şi 28 octombrie, sub egida Consiliului Local şi a Primăriei municipiului Craiova.

Lucrările pentru această a XXXIV-a ediţie, constând în grupaje de cinci-şapte poezii, redactate (dactilografiate) în câte trei exemplare, vor fi trimise numai prin poştă, pe adresa instituţiei (strada „Traian Demetrescu” nr. 31, Craiova), cu menţiunea „Pentru concurs”. Poeziile trimise nu vor purta semnătură, ci un „motto” ales de autor. Plicul cu poeziile va conţine încă un plic închis, care în loc de adresă va purta acelaşi „motto”, iar în interiorul lui se vor menţiona numele şi prenumele autorului, vârsta, adresa şi numărul de telefon.

La concurs pot participa creatori care nu sunt membri ai Uniunii Scriitorilor din România ori ai altor asociaţii de scriitori şi care nu au publicat un volum individual de poezie. Juriul va acorda Premiul TRADEM (în valoare de 500 de lei), Premiul I (400 de lei), Premiul  al II-lea (300 de lei), Premiul al III-lea (250 de lei), un Premiu Special (250 de lei) pentru un  autor din Oltenia. Câştigătorii vor fi invitaţi la Craiova pentru premiere.

Informaţii suplimentare la numerele 0351.41.33.68, 0351.41.33.69, 0723.919.750 şi la e-mail casa_cultura_traian_demetrescu@yahoo.com.