Pentru că își doresc să își valorifice locurile, tradițiile și poveștile, prin Organizația de Management al Destinației Dolj, susținute de Consiliul Județean (CJ) Dolj, administrațiile locale din șase comune din județ au profitat de posibilitatea accesării fondurile dedicate dezvoltării infrastructurii turistice și promovării destinațiilor prin PNRR. Este vorba despre șase destinații care arată potențialul Doljului. Astfel, la Cernătești, un nou spațiu pentru promenadă și relaxare a fost realizat în proximitatea Culei Cernăteștilor, lângă terenul unde au loc activități sportive, dar și culturale, cum este Festivalul “Film în sat”, ce tocmai s-a încheiat și a atras peste 7.000 de persoane. La Brabova, s-a amenajat un spațiu destinat activităților turistice și culturale, ce completează facilitățile oferite deja de Cula Izvoranu-Geblescu, dedicate promovării produselor tradiționale și include chiar și experiențe VR despre gospodăria tradițională. La Bratovoești, un spațiu public a fost transformat într-un loc pentru recreere, activități culturale și evenimente, inclusiv printr-un sistem digital de cinema. La Cârna, investiția a pus bazele unei zone de popas turistic, completată de instrumente digitale pentru promovarea traseelor și patrimoniului local. La Rast, două zone de popas oferă facilități moderne pentru agrement și odihnă, dar și soluții digitale de promovare și integrare în circuitele turistice. Iar la Maglavit, componenta digitală înseamnă platformă web turistică, aplicație mobilă, coduri QR și micropagini dedicate obiectivelor locale. “Sunt proiecte diferite, dar cu aceeași direcție: să facem din fiecare comunitate un loc mai atractiv pentru cei care trăiesc aici și pentru cei care aleg să ne viziteze. Valoarea totală a fondurilor atrase este de peste opt milioane de lei. Doljul are locuri care merită descoperite. Acum le dăm și infrastructura, instrumentele și vizibilitatea de care au nevoie”, a precizat, pe facebook, Cosmin Vasile, președintele CJ Dolj.















