G20: Delegaţia chineză la summit-ul de la New Delhi va fi condusă de premierul chinez Li Qiang

0
471

La invitaţia guvernului indian, premierul chinez Li Qiang va participa la cel de al 18-lea summit G20 de la New Delhi (India) în perioada 8-10 septembrie, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului de la Beijing, Mao Ning, într-un comunicat. Săptămâna trecută un oficial european, sub condiţia păstrării anonimatului declarase reporterilor, la Bruxelles, că preşedintele chinez Xi Jinping nu intenţionează să participe la G20. Preşedintele american Joe Biden s-a declarat dezamăgit de această absenţă. G20 este un summit important pentru cooperarea economică internaţională. Preşedintele chinez Xi a discutat cu premierul indian Narendra Modi, gazda summit-ului G20, la recentul summit BRICS din Africa de Sud, dar tensiunile între cele două ţări nu sunt definitiv estompate. India a emis recent un protest puternic în faţa Chinei după ce Beijingul a lansat o hartă în care revendică teritorii pe care New Delhi pretinde că îi aparţin. Oficialii europeni speră ca G20 să fie o oportunitate de a convinge India şi China să devină mai dure cu Rusia în legătură cu invazia Ucrainei.