Roberta Metsola: „Lumea are nevoie de o Europă în cea mai bună formă pentru că Europa este speranță”

0
296
La Lisabona, președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a vorbit despre cât de important este ca Europa să facă față provocărilor globale actuale.

„Lumea are nevoie de o Europă în cea mai bună formă. Avem nevoie de această speranță.”

„Europa este o alegere – o alegere pe care țările au făcut-o pentru că au înțeles că cea mai bună șansă a noastră este să fim împreună. Am ales Europa.” Acesta a fost mesajul pe care l-a transmis președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, în cadrul conferințelor Estoril 2022 de la Lisabona.

Luând cuvântul cu câteva zile înainte de discursul privind starea Uniunii, președinta Metsola a subliniat că trebuie luate decizii rapid. „Europa are puterea de a se transforma, dar trebuie să găsim curajul politic pentru a face acest pas înainte și pentru a schimba lumea. Putem și ar trebui să o facem. Pentru că, dacă nu scriem viitorul, el va fi scris de cei cu un discurs foarte diferit și va avea un final foarte diferit.”

În ceea ce privește invadarea ilegală a Ucrainei suverane, ea a declarat: „Sunt mândră de răspunsul Europei. Am fost alături de Ucraina, am acordat ajutor militar, sprijin politic și diplomatic, am primit milioane de persoane care au fugit din țară, am furnizat finanțare la o scară fără precedent. Cea mai importantă acțiune politică a fost acordarea statutului de țară candidată Ucrainei, deoarece Ucraina are nevoie de speranță. Ucraina luptă pentru Europa și nu o vom abandona.”

În ceea ce privește acțiunile de combatere a inflației, ea a declarat: „Oamenii sunt îngrijorați de cum își vor plăti facturile, de cum se vor descurca până la sfârșitul lunii, de lumea pe care o lasă copiilor lor. Europa trebuie să se ridice la înălțimea acestei provocări. Fie că abordează problema costului vieții, a prețurilor energiei electrice, a schimbărilor climatice, a apărării sau a securității alimentare. Singura cale de urmat este să fim uniți. Există decizii pe care le putem lua acum pentru a limita impactul: plafonarea facturilor, fixarea sistemelor noastre de stabilire a prețurilor sau decuplarea prețului energiei electrice de gaze, pentru a compensa presiunea imediată, pe măsură ce implementăm strategii pe termen lung. Dacă a fost vreodată un moment pentru « mai multă Europă », el este aici și acum.”

„Europa va supraviețui numai dacă luptăm pentru ea. Dacă încetăm să o considerăm de la sine înțeleasă. Dacă înțelegem și explicăm beneficiile pe care ni le aduce. Dacă luptăm împotriva celor hotărâți să o submineze. Dacă suntem în măsură să ne reformăm și să ne reinventăm proiectul”, a subliniat ea.

În urma concluziilor Conferinței privind viitorul Europei, următoarea etapă ar trebui să fie o convenție. „Este vorba de a asigura continuarea discuțiilor pentru a lăsa Europa pregătită pentru generația următoare. Nu putem risca să rămânem în urmă pentru că birocrația noastră este prea greoaie ca să facă față provocărilor, nici nu putem risca să permitem afirmarea intereselor înguste. Ultima reformă majoră a avut loc în urmă cu o generație. Știm că ceea ce a funcționat odată pentru UE-15 se află la limită pentru UE-27 și nu va funcționa pentru UE-32 sau UE-36. Este timpul să acționăm.”

În ciuda numeroaselor schimbări și a realităților dure cu care se confruntă lumea, Metsola a conchis: „Sunt optimistă. Sunt convinsă că, datorită Europei, lumea viitoare va fi mai bună decât cea pe care o lăsăm în urmă. Sunt plină de speranță. Speranță pentru viitor, speranță pentru generația următoare. Sunt încrezătoare în posibilitățile epocii noastre și când îi văd pe tinerii din întreaga Europă, știu că viitorul este strălucitor.”