Salutat în Occident ca un om al păcii, Mihail Gorbaciov –ultimul lider sovietic- rămâne perceput de mulţi ruşi ca principalul responsabil de anii de criză politică, economică şi morală care au urmat după prăbuşirea URSS. Funeraliile derulate la Moscova, în prezenţa a mii de ruşi, dar în absenţa lui Vladimir Putin, au fost mărturia moştenirii controversate a părintelui perestroika în Rusia. Figură politică a sec. XX, Mihail Gorbaciov a decedat marţea trecută, la vârsta de 91 de ani, în urma unei „lungi şi grave maladii” şi a fost înmormântat la cimitirul Novodievitki, din Moscova, alături de soţia sa Raisa, decedată în 1999. Cu titlu de comparaţie, Boris Elţîn primul preşedinte al Federaţiei ruse, cel care l-a desemnat pe Vladimir Putin ca succesor, avusese o zi de doliu naţional şi funeralii oficiale. Germania, a cărei reunificare a fost facilitată de căderea zidului Berlinului, dar şi de Mihail Gorbaciov, a decretat drapelul în bernă la Berlin. Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a prezentat condoleanţe, într-o discuţie telefonică cu Vladimir Putin. În contextul tensiunilor dintre Rusia şi Occident, cu excepţia lui Viktor Orban, nici un lider străin n-a participat la funeralii. Occidentul l-a adulat ca un erou al timpului, dar în realitate Rusia n-a fost autorizată să intre în „casa comună europeană” la care visa. Tot ceea ce a urmat se cunoaşte.
Acasă Actualitate Actualitate externă Moscova: Funeraliile lui Gorbaciov, în absenţa lui Vladimir Putin