Senatul a respins cererea de reexaminare a legii referendumului, lăsând-o în forma transmisă spre promulgare

0
334

Senatul a respins, ieri, cu 94 de voturi „pentru”, 30 „împotrivă” şi o abţinere, cererea preşedintelui Traian Băsescu de reexaminare a legii privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, care prevede reducerea la 30% a pragului de validare a consultării populare. Preşedintele a cerut, în 11 iulie, Parlamentului reexaminarea legii care prevede validarea referendumului cu participare de cel puţin 30% şi cu cvorum al voturilor valabil exprimate de cel puţin 25%, pe motiv că în această formă nu se asigură o reprezentativitate suficientă. Cererea de reexaminare a fost respinsă prin adoptarea raportului întocmit de către Comisia juridică a Senatului, care propunea plenului adoptarea proiectului de lege în varianta decisă în data de 29 mai de Camera Deputaţilor, cameră decizională în acest caz, şi transmisă spre promulgare preşedintelui, dar ţinându-se cont de completările formulate ulterior de către Curtea Constituţională, prin decizia din 26 iunie. Premierul Victor Ponta a declarat, sâmbătă, la reuniunea grupurilor parlamentare ale USL, că în primele săptămâni ale sesiunii parlamentare trebuie adoptată din nou Legea referendumului, pentru a fi trimisă a doua oară preşedintelui Traian Băsescu, acesta având astfel obligaţia de a o promulga. În 29 mai, Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege privind reducerea pragului de prezenţă la referendum de la 50% la 30%. Opoziţia a atacat la Curtea Constituţională legea, iar Curtea a decis că actul normativ este constituţional în măsura în care nu se aplică referendumurilor organizate în decurs de un an de la data intrării în vigoare a legii.