Obama va discuta cu Hollande şi Xi, cu ocazia lui G20

0
287

Preşedintele american Barack Obama se va întâlni tete a tete cu omologii săi francez, Francios Hollande, şi chinez, Xi Jinping, la sfârşitul săptămânii, cu ocazia G20 de la Sankt Petersburg, a anunţat un responsabil al Casei Albe. Anterior acestui moment, Barack Obama se va afla la Stockholm pentru o vizită de 24 de ore. La Casa Albă şi la Kremlin nu se vorbeşte, deocamdată, de o discuţie programată între Obama şi omologul rus Vladimir Putin, ceea ce este împotriva tradiţiei diplomatice, din cauza răcelii survenite între cele două mari puteri pe fondul dosarului sirian şi al afacerii Snowden. China, care dispune precum Rusia de un veto în Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite, se opune unei acţiuni militare în Siria şi doreşte o soluţie politică la criză. Domnii Obama şi Xi s-au întâlnit în iunie, în cursul unui summit bilateral informal, de două zile, în California, moment considerat de Washington ca o ocazie de relansare a relaţiilor bilaterale pe baza încrederii şi cordialităţii după ascensiunea lui Xi la putere. Hollande susţinuse, în revanşă, principiul loviturilor contra regimului Assad înainte ca Obama să solicite aprobarea Congresului.