Alexandru Vişinescu, pus sub acuzare pentru genocid

0
368
Alexandru Vişinescu

Torţionarul Alexandru Vişinescu este urmărit penal pentru genocid, întrucât în perioada 1956-1963, când a condus Penitenciarul Râmnicu Sărat, i-a supus pe deţinuţii politici la rele tratamente, bătăi şi alte violenţe, i-a lipsit de hrană, medicamente şi asistenţă medicală, a anunţat, ieri, Parchetul ICCJ, unde a venit însoţit de două persoane. Aceştia i-au îmbrâncit pe jurnalişti şi au spus că presa l-a hărţuit pe Vişinescu în ultima perioadă. Cele două persoane le-au dat jurnaliştilor o hărtie care ar fi o copie a cuponului de pensie a lui Vişinescu, din care rezultă că în iulie a primit 3.296 de lei. Vişinescu a fost audiat, ieri, aproximativ o oră, la Parchetul instanţei supreme. La final, procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică au anunţat că au început urmărirea penală a lui Vişinescu pentru genocid, „constând în aceea că în perioada 1956-1963, în calitate de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, a supus colectivitatea reprezentată de deţinuţii politici încarceraţi în Penitenciarul Râmnicu Sărat la condiţii de existenţă sau tratament de natură să ducă la distrugerea fizică a acestora, prin acţiuni ce depăşesc cadrul legal (lipsa medicamentelor şi a îngrijirii medicale, refuzul de a acorda asistenţă adecvată, netratarea bolnavilor, refuzul de transfer către spitalele penitenciar, degradarea stării de sănătate a condamnaţilor prin lipsa hranei, lipsa încălzirii, pedepsele aplicate discreţionar şi abuziv deţinuţilor, condiţii de detenţie inumane, rele tratamente, bătaia şi alte violenţe, ignorarea adreselor şi sesizărilor formulate de către deţinuţi)”, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ). Procurorii Parchetului instanţei supreme au început în 30 august audierile în dosarul torţionarului Alexandru Vişinescu. Anchetatorii i-au luat atunci o declaraţie lui Valentin Cristea, singurul deţinut politic de la Penitenciarul Râmnicu Sărat care mai este în viaţă. Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a solicitat, pe 30 iulie, Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti începerea urmării penale a fostului comandant al închisorii Râmnicu Sărat, Alexandru Vişinescu, pentru omor deosebit de grav. Potrivit preşedintelui executiv al IICCMER, Andrei Muraru, toţi deţinuţii politici închişi în timpul regimului comunist la Râmnicu Sărat „au fost torturaţi fizic şi psihic ca urmare a deciziilor luate de comandantul penitenciarului”, Alexandru Vişinescu fiind „responsabil din punct de vedere penal pentru decesele înregistrate la Râmnicu Sărat în timpul mandatului său”. Astfel, în urma investigaţiilor desfăşurate în ultimele luni de către reprezentanţii institutului, au fost identificate mai multe probe ce indică faptul că, în perioada în care lt. col. (r.) Alexandru Vişinescu (88 de ani în prezent) a îndeplinit funcţia de comandant al penitenciarului Râmnicu Sărat, respectiv 1956-1963, deţinuţii politici au fost supuşi unui regim de detenţie extrem de dur, caracterizat prin lipsa hranei, lipsa medicamentelor şi a îngrijirilor medicale, pedepsele aplicate pentru abateri de la regulament. Reprezentanţii institutului au arătat că, între anii 1956 şi 1963, la Râmnicu Sărat s-au înregistrat cinci cazuri de deces posibil de documentat – Ion Mihalache, Gheorghe Dobre, Gheorghe Plăcinţeanu, Victor Rădulescu Pogoneanu, Mihail Romniceanu, cauzate de colaps cardio-vascular, insuficienţă circulatorie cerebrală, hemoragie cerebrală sau afecţiuni ale aparatului digestiv – ileus paralitic ireversibil -, aşa cum rezultă din procesele verbale de constatare a decesului, în documente fiind consemnate semnele vizibile ale malnutriţiei. De asemenea, IICCMER a depus la Parchet plângerile deţinuţilor legate de tratamentele primite, aşa cum sunt consemnate de referatele supraveghetorilor (plângeri pentru care au primit zile de izolare), ca mărturii ce contrazic documentele legate de vizitele medicale.