În trimestrul al II-lea din 2012, costul orar al forţei de muncă a crescut cu 6,65% faţă de trimestrul precedent şi cu 7,05% faţă de acelaşi trimestru al anului anterior. Costul forţei de muncă este un element important de determinare a avantajelor generale cocurenţiale. Motivul pentru care fabricile din alte state îşi pot permite să plătească un salariu mai mare decât cel din România de pildă rămânând competitive este pentru că productivitatea muncii acolo este mai ridicată.
Cele mai semnificative creşteri s-au înregistrat în industria extractivă (18,96%), producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică (17,94%) şi intermedieri financiare şi asigurări (12,37%). În trimestrul al II-lea din 2012, creşterea faţă de trimestrul anterior a componenţei privind cheltuielile directe (salariale) cu forţa de muncă a fost de 6,62%, iar pentru cea privind cheltuielile indirecte (non-salariale) de 6,77%. Creşterile înregistrate de cele două componente – pentru indicii în forma brută (neajustată) – au fost de 6,50%, respectiv 6,65%.
Intermedieri financiare şi asigurări – 9,12%
Pe principalele activităţi economice, cele mai mari creşteri ale costului orar al forţei de muncă s-au regăsit în industria extractivă (15,05%), activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport (14,11%), comerţ (9,88%), tranzacţii imobiliare (9,56%) şi intermedieri financiare şi asigurări (9,12%). Creşterea faţă de acelaşi trimestru al anului precedent pentru componenţa privind cheltuielile directe (salariale) cu forţa de muncă a fost de 7,04%, iar pentru indicii în forma brută (neajustată) de 7,03%. Componenţa privind cheltuielile indirecte (non-salariale) a înregistrat creşteri de 7,10%, respectiv 7,09%. Pentru a îmbunătăţi competitivitatea, creşterea productivităţii muncii în procente trebuie să depăşească creşterea costului orar al muncii.
