Pase Scurte / Pase Lungi: Să nu ne fie ruşine cu locul doi!

1
297

Am început temător sau prudent partida de aseară. Oricum indecis. În min. 10 al partidei decisive, despre care se va discuta multă vreme, dintre Craiova şi CFR Cluj, când Dan Nistor, după o preluare impecabilă a balonului pe piept, deschidea scorul, cu o torpilă de la 20 de metri la care portarul Alrauskis a privit neputincios, speranţele noastre prindeau conţinut. În logica lucrurilor, fiindcă era vorba de un meci decisiv, clujenii puteau acuza şocul, dar echipă matură, „coaptă”, cu nervii tari a rezistat şi încet, încet, pe fondul multor greşeli individuale de serviciu ale craiovenilor au egalat în min. 36 prin brazilianul Vinicius, cu o lovitură de cap de la 6 metri, la o fază fixă. Suporterii Craiovei, aflaţi pe terase sau în zona stadionului au oftat atât de puternic încât a vibrat oraşul. Tot Dan Nistor, pe un contra-atac, talonat de Camora, a trimis balonul milimetric pe lângă stâlpul porţii lui Arlauskis. A fost o imensă ocazie de desprindere. La reluare s-a întâmplat ceea ce am văzut cu toţii: Kevin Boli, min. 56 –nemarcat- a reluat cu capul nestingherit tot din 6 metri, din zona fundaşilor centrali craioveni, aducându-şi echipa în avantaj împotriva cursului jocului. Craiova, cu genunchii moi, n-a mai rezistat. Ca să nu rămână în afara comentariilor, în min. 76 arbitrul arădean Ovidiu Haţegan a acordat un penalty, la un duel neglijent între Cosic şi Vinicius, dar acesta se afla în off-side, şi Ciprian Deac a făcut 1-3. Schimbările lui Matei şi Mihăilă cu Baiaram şi Ivanov n-au adus nimic nou. Alex Cicâldău, mintea limpede a echipei, n-a avut o seară fastă. Pe banda stângă Andrei Ivan a mai încercat câte ceva dar totul confuz, lipsit de orice lumină. Absenţa lui Nicuşor Bancu –suspendat-, din linia defensivă s-a făcut resimţită. Finalul a aparţinut Craiovei, Koljic (min. 84) nu s-a lipit la gol şi a trimis balonul cu capul peste transversală, din bună poziţie. Din punct de vedere psihologic, CFR Cluj s-a arătat mult mai solidă. Echipă experimentată, „lucrată”, a făcut, în multe momente, legea pe teren. Asta trebuie să o recunoaştem. După cum trebuie să ştim că partida de aseară a avut un scenariu aiuritor, şi în afara stadionului. Clujenii au lucrat mai bine. O măgărie marca Cosmin Guşă, fan al feroviarilor, este aceea a insinuării unei legături între Mihai Rotaru şi Clinica „Regina Maria” care ar fi greşit –premeditat- testele de coronavirus ale clujenilor. Cam asta a fost totul. N-avem motive să fim supăraţi, peste măsură, de ocuparea locului doi, deşi am fost atât de aproape de a deveni campioni, după o lungă aşteptare. Dar Liverpool, ca să ne consolăm, a aşteptat 30 de ani. Cu spectatori în tribunele stadionului „Ion Oblemenco”, poate că deznodământul ar fi fost altul. Poate… Din amărăciunea de acum se întruchipează speranţa. Clujul, deşi pentru a treia oară consecutiv campioană a ţării, nu va avea niciodată suporterii Craiovei. Şi calzi şi civilizaţi.

1 COMENTARIU

  1. Asta este fratilor. Ati castigat cateva meciuri cu ajutorul arbitrilor si ati prins aripi. Ati devenit aroganti si increzuti. Cand a trebuit sa jucati pe bune, cu tot ajutorul arbitrului ati clacat. Asta este aroganta si infumurarea se platesc!

Comments are closed.