Conform Wikipedia, noţiunea de holocaust se regăseşte in urmatoarea definitie: „Holocaust (din greacă ὁλόκαυστον (holókauston): holos, „complet” şi kaustos, „ars”; în ebraică: Haşoa השואה, în idiş: Hurben חורבן), este un termen utilizat pentru a descrie uciderea a aproximativ şase milioane de evrei, de toate vârstele, majoritatea din Europa, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, ca parte din „soluţia finală a problemei evreieşti”, programul de exterminare a evreilor, plănuit şi executat de regimul naţional-socialist din Germania, condus de Adolf Hitler.”
Tot din Wikipedia, aflam urmatoarele: „Deoarece romii sunt, în general, un popor retras, cu o cultură bazată pe istoria orală, se ştiu mai puţine lucruri despre soarta lor decât despre cea a oricărui alt grup. Yehuda Bauer scrie că lipsa de informaţii poate fi atribuită atât neîncrederii şi suspiciunii romilor, cât şi umilirii acestora, deoarece unele din tabuurile de bază ale culturii romilor privind igiena şi contactul sexual au fost încălcate la Auschwitz. Bauer scrie că “majoritatea [romilor] nu puteau face relatări despre aceste torturi. Ca urmare, mulţi nu au spus nimic, ceea ce a amplificat efectele marii traume suferite.”
Donald Niewyk şi Frances Nicosia scriu că numărul morţilor a fost de cel puţin 130 000 din cei aproape un milion de romi din Europa controlată de nazişti. Michael Berenbaum scrie că estimările cercetătorilor se află între 90 000 şi 220 000. Un studiu detaliat al lui Sybil Milton, fost istoric senior la USHMM, a calculat un număr al morţilor de aproximativ 220 000, poate chiar aproape de 500 000.Ian Hancock, director al Programului de Studii Romani şi al Arhivei şi Centrului de Documente Romani de la Universitatea Texas din Austin, a înaintat o cifră mai mare, între 500 000 şi 1 500 000. Hancock scrie că, proporţional, numărul morţilor a egalat “şi aproape sigur l-a depăşit pe cel al evreilor morţi.”
Izvoarele istorice dau amănunte, date, cifre si statistici despre Holocaust si etnia roma
Revista Historia relateaza: „Pe 16 decembrie 1942, Heinrich Himmler a ordonat deportarea tuturor ţiganilor rămaşi în Germania, Austria şi în Protectoratul Boemiei şi Moraviei. Pe 29 ianuarie 1943 au fost emise noi instrucţiuni:deportaţii trebuiau trimişi la Auschwitz. Aşa că în sectorul BIIe de la Auschwitz II-Birkenau a fost înfiinţată /tabăra pentru familii de ţigani/”.
Facand iarasi trimitere la Wikipedia, mai aflam ca: „Data de 2 August este desemnată Ziua Memorială a Holocaustului Romilor (numit şi Holocaustul Uitat)[1] pentru că în noaptea de 2 august 1944, în lagărul de concentrare de la Auschwitz II-Birkenau, cei 2,897 de membri de etnie romă rămaşi în viaţă – femei, bătrâni şi copii din aşa-numitul “lagăr al ţiganilor” au fost exterminaţi în camerele de gazare. N-au existat supravieţuitori romi sau sinti în lagărele de concentrare de la Auschwitz. Josef Mengele a manifestat interes în mod deosebit pentru romi şi i-a supus unor experimente îngrozitoare.”
02 August 2017. Pentru mulţi oameni, o zi normală, oarecare. A doua zi din ultima lună de vară, referindu-ne calendaristic.
Pentru etnia romă, această zi este scrisă în calendar, începând cu anul 1944, cu sânge şi lacrimi. Au fost exterminaţi ţiganii – ar zice unii. Noi considerăm că au fost exterminate suflete nevinovate. Sau având „vina” de a se fi născut cu o altă culoare a pielii. Purtând un stigmat al tradiţiilor, al meştesugului, dar şi al robiei de secole.
Pentru noi, romii, libertatea este cel mai de preţ lucru de pe Pământ. Ne naştem liberi, dar mai apoi, cădem în robia păcatelor proprii şi în robia semenilor noştri, oamenii.
Ziua de 02 august, pe lângă trista sa semnificaţie comemorativă, trebuie să însemne un avertisment, o pildă, pentru întreaga omenire. Atunci, la 02 august 1944 au fost exterminaţi ţiganii. Mâine, o altă etnie poate cădea pradă atrocităţilor comise de semeni. Dar, nu. CATEGORIC, NU, niciodată nu trebuie să se mai întâmple asemenea orori. Nu exterminarea în masă este o soluţie. Nici faptul ca părinţii, bunicii şi străbunicii noştri au fost victime ale Holocaustului, nu ne pune în fruntea celorlalţi. Nu vrem să ne victimizăm. Vrem doar să aratăm ceea ce omul poate face împotriva omului, dacă drepturile şi libertăţile fundamentale nu sunt respectate, dacă teroarea primează în faţa raţiunii.
Cei de astăzi, indiferent de etnie, nu trebuie să uite ororile Holocaustului, pentru ca cei de mâine să nu mai comită crime împotriva umanităţii.
Dacă repetăm greşelile trecutului, în ciclicitatea sa, istoria se întoarce sub aceeaşi formă a răului.
Oamenii trebuie să se tolereze, să se respecte între ei.
Oare, moartea romilor, a adus vreun progres omenirii, din 1944 şi până astazi? Au dispărut crimele de pe planetă, s-au îmbunat cei răi, hoţii au dat înapoi ceea ce au furat, lumea toată s-a îmbogăţit în fiecare noapte, de atunci şi până astăzi?
Cui foloseşte exterminarea în masă a membrilor unei etnii, oricare ar fi aceasta? Ţiganii erau acuzaţi de nomadism, de nestatornicie. Dar au fost luaţi de acolo de unde se stabilisera şi duşi în lagărele de exterminare. Şi întâmpinaţi cu moarte. Femei, barbaţi, bătrâni, copii. Pentru ce şi pentru cine?
În numele etniei rome din municipiul Craiova, judetul Dolj şi Sud-Vestul Olteniei, dar şi în nume personal, aduc astăzi un pios omagiu memoriei celor care la data de 02 august 1944 cădeau pradă furiei naziste.
Niciodată, atrocităţile istoriei nu trebuie să se mai repete, împotriva niciunei etnii. Suntem, suflete, suntem oameni.
August, 1944 – august, 2017…Timpul curge, dar implacabilitatea sa nu trebuie sa insemne uitare. Pentru ca partea urata a istoriei sa nu se repete.
Doamne, ocroteşte-i pe cei ajunşi la tine.
Ascultă, priveşte şi taci!…
Asculta, sa-nveti să vorbeşti,
Priveste, să-nveţi să clădeşti.
Şi taci, să-nţelegi ce să faci…
Ascultă, priveşte şi taci!
Când simţi că păcatul te paşte
Şi glasul Sirenei te fură,
Tu pune-ţi lacăt la gură
Şi-mplora doar sfintele moaşte –
Când simţi ca păcatul te paşte!…
Când simţi ca duşmanul te-nvinge,
Smulgându-ţi din suflet credinţa,
Aşteaptă-ţi tăcut biruinţa
Şi candela minţii nu-ţi stinge –
Când simţi ca duşmanul te-nvinge!
Când bratele-ncep să te doară,
De teama să nu-mbătrâneşti,
Ramâi tot cel care eşti –
Aceeaşi piatra de moară –
Când bratele-ncep să te doara!…
Iar când, cu ochii spre cer,
Te-ntrebi ce-ai putea sa mai faci,
Asculta, priveste si taci!…
Din brate fa-ti aripi de fier
Si zboara cu ele spre cer!…
(Ion Minulescu, A XI – porunca)
ROMEO TIBERIADE
Preşedintele Partidei Romilor PRO EUROPA Sucursala Dolj
Preşedinte al Centrului Regional Sud-Vest Oltenia al Partidei Romilor