CCR se va întruni pe 31 august în problema referendumului, nu pe 12 septembrie

0
330

Judecătorii Curţii Constituţionale a României (CCR) se întrunesc pe 31 august pentru a analiza actele pe care le-au solicitat Guvernului, în loc de 12 septembrie, au precizat ieri judecătorii, într-un comunicat: „În ziua de 3 august 2012, plenul Curţii Constituţionale s-a reunit pentru a lua în discuţie preschimbarea termenului de 12 septembrie 2012 stabilit pentru examinarea respectării procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 29 iulie 2012 pentru demiterea Preşedintelui României şi confirmarea rezultatelor acestuia.(…) În vederea asigurării soluţionării, cu celeritate, a cauzei cu care a fost învestită Curtea Constituţională, Plenul Curţii Constituţionale a dispus preschimbarea termenului de dezbateri acordat în cauză, de la data de 12 septembrie 2012, la data de 31 august 2012”. În urmă cu o zi, CCR a anunţat oficial că a amânat până pe 12 septembrie decizia privind referendumul, menţionând că a primit date „contradictorii” privind listele electorale permanente de la instituţiile cărora le-a solicitat astfel de informaţii (n.r. – Ministerul Administraţiei şi Internelor, Institutul Naţional de Statistică (INS) şi Autoritatea Electorală Permanentă) şi că a cerut Guvernului ca până la 31 august să transmită listele în baza cărora s-a organizat referendumul. Judecătorii constituţionali au stabilit, ieri, că, dacă tot s-a dat termen în 31 august pentru ca Guvernul să răspundă solicitării lor, tot atunci să se întrunească pentru a analiza documentele ce le vor parveni, au explicat surse oficiale.