400 de profesori nu s-au prezentat la examenul de titularizare

1
378

În judeţul Dolj, 400 de candidaţi nu s-au mai prezentat la concursul ocupare a posturilor din învăţământul preuniversitar, care a avut loc joi, 2 august, iar 107 concurenţi au făcut cerere de retragere din examen, după ce au văzut subiectele. Astfel că din cei 1.271 de concurenţi înscrişi, în sălile de examen s-au prezentat doar 857. Concursul care a început la ora 10.00, a constat într-o probă scrisă la disciplina pentru care a optat fiecare candidat şi a fost monitorizat video.  Tezele sunt evaluate în cele 12 centre naţionale stabilite deja, iar rezultatele vor fi afişate pe data de 7 august atât la centrele unde a fost susţinut examenul, cât şi la Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Dolj. Eventualele contestaţii se pot depune în zilele de 7 şi 8 august numai la sediul ISJ Dolj, iar rezultatele finale vor fi afişate pe 10 august.

“La examenul de titularizare au fost înscrişi 1.271 de candidaţi, în 39 de centre, dar s-au prezentat doar 871 dintre ei. În această situaţie nu putem vorbi de 400 de absenţi, deoarece au fost candidaţi care s-au înscris în mai multe centre. Din fericire nu au fost incidente, concursul s-a desfăşurat fără probleme. Au fost strânse toate lucrările din cele 39 de centre şi au fost trimis către cele 12 centre naţionale de corectură. La nivelul judeţului Dolj sunt 79 de posturi titularizabile pe 26 de discipline. Modelele de subiecte au fost publicate pe site,  în structura subiectului se preciza exact ce se cere. Este foarte important să ştim să predăm şi să evaluăm. Nu cred că pe acest tip de subiecte vor fi note atât de mici. Anul trecut au fost subiecte pe specialitate şi didactica specialităţii.A fost mai simplu acum, practic, li s-a dat o şansă profesorilor” a precizat inspectorul şcolar general adjunct, Luminiţa Popescu.

În acest an, repartizarea posturilor se va face pe centre de examen, în şedinţe publice, organizate între 13 şi 16 august.  Candidaţii vor fi distribuiţi în ordinea mediei pe orele vacante din fiecare centru. În total, pentru anul şcolar următor sunt 693 de posturi, dintre care 79 sunt titularizabile. Pentru titularizare este nevoie de nota minimă 7.00, iar pentru suplinire de minimum 5.00. Candidaţii care vor absenta de la şedinţele publice pierd dreptul de a primi ore.

1 COMENTARIU

Comments are closed.