Sesiune prelungită pentru depunerea proiectelor pe Măsurii 322 d)

0
356

Autoritatea de Management pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (AM-PNDR) din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a emis o notă conform căreia sesiunea aferentă depunerii proiectelor pentru Măsura 322 submăsura d) „Investiţii privind lucrări de refacere şi modernizare a infrastructurii rutiere afectate de inundaţii în anul 2010”, se prelungeşte până miercuri, 31 august 2011, ora 12:00. Cererile de finanţare pentru Măsura 322, submăsura d) pot fi depuse la Oficiul Judeţean al Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (OJPDRP), de luni până vineri, între orele 9.00 şi 14.00. În ultima zi a sesiunii, respectiv 31 august 2011, proiectele pot fi depuse până la ora 12:00. După această oră, sistemul de eliberare a bonurilor de ordine se blochează automat, făcând imposibilă introducerea cererilor de finanţare.