Aeroportul Internaţional Craiova, spre o decolare “cu vânt din faţă”

0
108

 Aeroportul Internațional Craiova are viitorul în faţă: modernizare prin accesarea de proiecte europene, dezvoltare accelerată și cifre impresionante de trafic. Astfel, luna iunie 2025 a adus un nou record absolut: peste 60.000 de pasageri, cel mai mare număr înregistrat vreodată în această lună din an. Aşa cum ştiu aviatorii, nu se poate decola decât cu “vânt din faţă”, iar asta face Aeroportul Internaţional Craiova.

Reluarea zborurilor către Madrid și Dortmund, introducerea noilor curse spre Bari și Memmingen, dar și debutul charterelor de vacanță au fost motorul acestei creșteri. „Cu 62.555 de călători care au ales să zboare din și spre Craiova în prima lună de vară, am atins cel mai mare trafic de pasageri înregistrat vreodată în luna iunie! Noua performanță vine odată cu reluarea zborurilor spre Madrid și Dortmund, lansarea noilor rute către Bari și Memmingen și cu startul charterelor de vacanță. În iunie 2023, anul de referință pentru traficul record înregistrat, am avut puțin peste 58.000 de pasageri. Acum, am depășit acest prag important și continuăm să creștem! De aceea, ne așteptăm ca și în lunile următoare să batem noi recorduri.

Mulțumim tuturor călătorilor pentru încredere! Zburăm mai departe, împreună!”, a precizat  Sorin Manda, directorul Aeroportului Internațional Craiova.

 

Investiții în infrastructură: terminal nou, parcare modernă, servicii extinse

Pe lângă creșterea traficului aerian, aeroportul din Bănie se transformă la nivel de infrastructură. Lucrările la noul terminal au ajuns la un stadiu de finalizare de 95%, iar inaugurarea este așteptată în această toamnă. Noul spațiu va avea peste 31.000 mp și va include zone dedicate pasagerilor, magazine, sisteme moderne de securitate și control. În paralel, se lucrează la extinderea capacității de parcare. Președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile, a anunțat recent turnarea asfaltului la noua parcare a Aeroportului din Bănie: „Vor fi amenajate 181 de locuri de parcare noi, inclusiv pentru autobuze, cu canalizare, iluminat, acces cu bariere și stații de încărcare pentru mașini electrice.
În total, Aeroportul Internațional Craiova va putea oferi servicii de parcare la o capacitate de aproape 740 de locuri în total.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *