Marea Britanie: Laburiştii se îndreaptă către un triunghi fără precedent

0
481

Aşa cum nu s-a mai văzut din zilele lui Tony Blair, laburiştii se îndreaptă spre o victorie cu mult dincolo de majoritatea absolută la finalul celor 6 săptămâni de campanie electorală. Alegerile generale de astăzi 4 iulie sunt pe cale să deschidă un nou capitol. 46 de milioane de alegători sunt aşteptaţi la urne. În sondaje, laburiştii sunt creditaţi cu 40%, conservatorii cu 22% iar Reform UK (partidul lui Nigel Farage) poate primi 16%. În fine liberal-democraţii sunt creditaţi cu numai 10%. Pentru liderul laburist Keir Starmer, viitorul prim-ministru, diferenţa de 20 de procente este unasolidă, astfel încât se prefigurează câştigarea a 465 mandate din cele 632, cea mai mare majoritate de la al doilea război mondial. Această Super Majority poate avea între consecinţe implozia guvernului Sunak, conservatorilor rezervându-li-se doar 76 de mandate de la cele 365 câştigate în 2019. Era laburiştilor lui Starmer (52 ani) începe. Interesant un detaliu: după cotidianele Financial Times şi The Economist, tabloidul The Sun a îndemnat alegătorii să-i voteze pe laburişti.