Universitatea Craiova, învinsă de Lokomotiv Plovdiv

0
770

În al patrulea meci amical din cadrul stagiului de pregătire din Bulgaria, Universitatea Craiova a fost învinsă cu 2-0 de Lokomotiv Plovdiv, locul 5 în ultima ediţie de campionat. Bulgarii au marcat în minutul 8 prin Conteh şi în minutul 88 prin Minchev.

Jean Baptiste Mendy de la Universitatea şi Zabli, de la bulgari, au fost eliminaţi în finalul primei reprize, după ce s-au luat la bătaie, din cauza intrărilor dure repetate ale stoperului senegalez. Cei doi jucători au fost înlocuiţi, meciul continuând 11 la 11.

Universitatea Craiova a evoluat în formula: L Popescu – Borța (55 Vlădoiu), Tomasec (65 Mitran), Mendy (46 Badelj), Ndong (65 Bancu) – Căpățînă (65 Creţu), Sala (55 Mateiu) – Cîmpanu (78 Stana), Roguljic (65 Danciu), Găină (55 Gaşpar) – Trică (65 Koljic).

Pentru Lokomotiv Plovdiv au început meciul: Horkas – Lyaskov, Segura, Paskalov, Matheues da Silva – Zabli, H. Ivanov, Dione, Conteh – Giovani Bariani, Ewandro. Au intrat: Tomov – Georgiev, Efe Ali, Kostov, Andreev, Velev, Mihalov, Mendoza, Minchev, Iliev, Karakasev, Cabanelas.

În precedentele meciuri amicale de la Bansko, Universitatea Craiova a pierdut cu campioana Bulgariei, Ludogorets Razgrad, scor 2-0, a învins formaţia bulgară Botev Plovdiv cu 2-0, goluri Creţu (4) şi Gaşpar (75) şi cu acelaşi scor pe vicecampioana din Kosovo, Drita Gijlan, goluri Creţu (76) şi Roguljic (83). Ultima adversară a Universităţii Craiova în cadrul stagiului din Bulgaria va fi Slavia Sofia, meci programat joi, 6 iulie, de la ora 11.00.