Un voleibalist cubanez la SCM Craiova

0
418

Deţinătoarea Cupei României şi medaliata cu bronz a campionatului masculin de volei, SCMU Craiova s-a întărit cu sportivul cubanez Javier Ernesto Jimenez Scull. Acesta evoluează pe poziția de secund, are 33 de ani și măsoară 1.98 m. Este al patrulea voleibalist care semnează în vara aceasta cu echipa antrenată de Dan Pascu, după doi “centri”, muntenegreanul Gojko Cuk şi Eduard Ocunschi, de la SCM Zalău şi un “fals”, Mihai Tarţa, de la Explorări Baia Mare. SCM Universitatea Craiova va juca în ediţia viitoare a CEV Cup, iar în campionat va debuta în faţa nou-promovatei Corona Braşov, formaţie preluată de legenda voleiului românesc, Laurenţiu Lică, fostul căpitan al Craiovei.

“Cu un CV impresionant, internaționalul din Cuba a devenit primul jucător din țara sa care s-a transferat la un club din străinătate (PAOK VC), în anul 2014. În Grecia, a câștigat campionatul de două ori, reușind chiar eventul în primul sezon. A fost foarte apreciat la PAOK, fiind unul dintre cei mai iubiți străini care au evoluat la formația greacă.
În cariera sa, a mai trecut pe la Pallavolo Molfetta (Italia), Obras UDAP (Argentina), Saaremaa (Estonia), formație cu care a reușit să câștige Cupa și Almeria (Spania).
A cucerit medalia de aur cu Naționala Cubei la Cupa Pan-Americană (2014), dar și medaliile de argint (2015) și bronz (2014) la Campionatul NORCECA, destinat echipelor naționale din America de Nord, America Centrală și din Caraibe” este comunicatul SCM Craiova.