Ieri, 03 iulie , poliţişti din cadrul Secţiei 2 Poliţie Craiova au reţinut, pentru 24 de ore, doi tineri de 17 şi 19 ani, din municipiul Craiova, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovirea sau alte violenţe. Aceştia au fost prezentaţi, astăzi, instanţei de judecată, care a decis arestarea lor preventivă, pentru 30 de zile.
În seara zilei de 20 iunie a.c., poliţiştii au fost sesizaţi, de către un tânăr de 22 de ani, din comuna Bucovăţ, cu privire la faptul că, în dimineaţa aceleiaşi zile, în timp ce se afla în cartierul “1 Mai”, ar fi fost agresat fizic de persoane necunoscute. În urma cercetările efectuate de poliţişti, au fost identificaţi doi tineri, de 17 şi 19 ani, ambii din municipiul Craiova, aceştia fiind bănuiţi că, în urma unui conflict spontan, l-ar fi agresat fizic pe tânărul de 22 de ani. În urma probatoriului administrat, cei doi au fost reţinuţi de poliţişti, pentru 24 de ore, fiind introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj. Astăzi, împotriva lor s-a luat măsura arestării preventive, pentru 30 de zile.