O nouă medie finală maximă, la Evaluarea Naţională, în Dolj, după soluţionarea contestaţiilor

0
583

Ministerul Educației a publicat astăzi, 4 iulie, pe site-ul dedicat, evaluare.edu.ro, rezultatele finale obținute după soluționarea contestațiilor de absolvenții clasei a VIII-a care au susținut probele Evaluării Naționale (22 – 25 iunie 2021). În urma reevaluării lucrărilor contestate, în județul Dolj proporția candidaților cu medii mai mari sau egale cu 5 (cinci) este de 71.00% (2.362 de candidați), în creștere cu 0,10% față de rezultatele inițiale(70,90%). A crescut, de asemenea, și numărul candidaților cu media generală 10(zece): de la 4 la 5, candidatul care a câştigat  fiind de la Şcoala Gimnazială “Mircea Eliade” din Craiova. Anul trecut au fost obținute 24 medii de 10(zece).

La proba de Limba și literatura română, 2.685 de candidați (80%) au încheiat examenul cu note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar dintre aceștia, 24 candidați au obținut nota 10. La Matematică, 2.115 de candidați (63.50 %) au primit note mai mari sau egale cu 5(cinci), iar dintre aceștia, 38 de candidați au obținut nota 10. Au fost depuse 1.025 de contestații,  în creștere, comparativ cu anul trecut (730): 554 contestații la Limba și literatura română (admise în minus – 185; admise în plus – 346; nemodificate – 23); 471 contestații la Matematică (admise în minus -101; admise în plus – 304; nemodificate – 66) .Rata de participare a fost de 90,00%: 3.327 de candidați prezenți (dintr-un total de 3.695 de absolvenți înscriși). Nu au fost elevi eliminați din cauza unor tentative de fraudă.

Se apropie admiterea

Absolvenţii învățământului gimnazial care, în contextul măsurilor stabilite privind combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2, au fost în izolare/carantină sau care, din alte motive justificate cu certificat medical, nu au putut finaliza/participa la probele de examen pot susţine aceste probe în etapa specială, care începe luni, 5 iulie . În acest scop s-a înscris un candidat. Evaluarea Națională a elevilor de clasa a VIII-a reprezintă modalitatea de evaluare sumativă externă a competențelor dobândite pe parcursul învățământului gimnazial. Media de admitere constituie criteriu pentru admiterea în învățământul liceal de stat, fiind media ponderată între media generală obținută la Evaluarea Națională (cu o pondere de 80%) și media generală de absolvire a claselor din gimnaziu (cu o pondere de 20%). Completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a, se va derula în perioada 16-22 iulie și va fi urmată de repartizarea computerizată în învățământul liceal de stat (24 iulie 2021).