Ziua Crucii Roşii Române

0
324

Societatea de Cruce Roşie din România s-a înfiinţat şi a primit recunoaşterea Comitetului Internaţional al Crucii Roşii la 4 iulie 1876, la doi ani după aderarea ţării noastre la Prima Convenţie de la Geneva ”pentru ameliorarea situaţiei răniţilor şi bolnavilor din forţele armate în campanie”.

Printre semnatarii actului de înfiinţare a Crucii Roşii Române (CRR) se regăseau importante personalităţi ale vremii: Nicolae Cretzulescu, George Gr. Cantacuzino, C.A. Rosseti, Ion Ghica, Dimitrie Sturdza şi dr. Carol Davila, informează site-ul www.crucearosie.ro. Primul preşedinte al CRR, care îşi avea sediul într-o aripă a actualului Spital Colţea din Bucureşti, a fost prinţul Dimitrie Ghica (1876-1897).

Crucea Roşie Română este singura organizaţie umanitară cu o reţea funcţională pe întreg teritoriul ţării. Având 47 de filiale, aproape 2.000 de subfiliale, peste 1.300 de comisii şi 5.500 de voluntari care se implică activ în activităţile umanitare, Crucea Roşie beneficiază de o structură unică, construită în cei 141 de ani de existenţă. Astfel, organizaţia este prezentă la fiecare nivel teritorial: judeţ, municipiu, oraş, comună şi sat. (Sursa: Agerpres)