Liderul liberalilor, Ludovic Orban, a făcut ceea ce, de acum, toată lumea ştie: o plângere penală adresată DIICOT, pe numele premierului Viorica Dăncilă şi preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, pe care îi acuză de înaltă trădare, divulgare de informaţii secrete şi uzurparea funcţiilor publice, în urma vizitei efectuate de aceştia în Israel. Pe 28 iunie a.c., DIICOT a început anchete in rem, în cazul plângerii menţionate. Iar ieri, Ludovic Orban a fost audiat de procurori, ca martor, şi a făcut declaraţii presei. Căreia i-a relatat ceea ce a găsit de cuviinţă, ca un falnic apărător al statului de drept. Ludovic Orban, cu destule probleme, nu doar de imagine, la nivelul propriului partid, potrivit ştirilor răzleţe din media, este un politician cu nu puţine calităţi, exersate în timp. Uneori însă se supralicitează, nefiind ajutat nici de isteţime, nici de calitatea discursului şi nici de alte dexterităţi de invidiat. Dar nu asta e problema. Clamând că doreşte cu orice preţ căderea Guvernului Viorica Dăncilă, dacă nu se poate prin moţiune de cenzură, atunci prin alte mijloace, Ludovic Orban nu se mai concentrează în suficientă măsură, la ceea ce afirmă, uneori transfigurat. Întrebat dacă personal consideră că partea israeliană ar trebui să vină la audieri şi implicată în această anchetă, în loc să evite orice comentariu, pe această neroadă interogaţie, a răspuns evaziv că „nu ar trebui”, un condiţional optativ din punct de vedere gramatical, care lasă loc la interpretări, când decriptarea se face de către specialişti. Şi poate fi încredinţat Ludovic Orban că israelienii nu duc lipsă de aşa ceva. De altfel, această poveste sordidă, croşetată inabil, spre a forţa suspendarea premierului Viorica Dăncilă, are deja un prim semnal: premierul israelian, Benjamin Netanyahu, care promisese să facă o vizită la Bucureşti, în luna august, pentru o şedinţă comună de guvern româno-israelian, şi-a modificat agenda anunţând amânarea sine die a evenimentul convenit, pe motivul unei deplasări în… America Centrală. Ludovic Orban susţine că plângerea sa nu are legătură cu fondul deciziei, respectiv mutarea ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim, ci cu modul în care a fost luată decizia. Oricum ar întoarce vorbele, unele cam fără sens, Ludovic Orban ar trebui să cunoască, politician hârşit fiind, sensibilităţile israelinilor, de care ne leagă o perenă prietenie, într-o chestiune atât de delicată. Fireşte nu este treaba Bucureştiului dacă doleanţele israelienilor sunt sau nu sunt justificate. Dar premierul Viorica Dăncilă avea obligaţia de circumstanţă de a proba cu consecvenţă nedezminţită, că rămânem prietenii acestei ţări, în care trăieşte o comunitate mare de români. Momentan, s-a creat o confuzie vizând un important aliat al României. Nu e mai puţin adevărat că statutul oraşului sfânt este unul complicat. Ne îndoim că această consternantă poveste, în care a fost pomenit, inadecvat, numele Israelului, cu care avem un parteneriat strategic, va fi uşor de trecut cu vederea. Ar fi chiar de urmărit dacă Ludovic Orban îşi va propune în cariera lui politică, cât a mai rămas, să obţină o viză pentru… Ierusalim.