Demisia lui Cameron va complica lucrurile

0
331

cameronPresa britanică a preluat o teorie pusă în circulaţie pe Facebook, considerând că scenariul este unul corect. Potrivit acestuia, decizia premierului David Cameron de a demisiona înainte de activarea articolului 50 al Tratatului de la Lisabona are implicaţii mult mai mari decât se părea, la o primă vedere. Prin această mişcare, Cameron i-a eliminat de pe scena politică pe liderii conservatori care au susţinut Brexit-ul. Mai mult, este posibil ca Brexit-ul să nu se mai producă. Prin demisia sa, Cameron poate anula rezultatul referendumului şi distruge cariera politicienilor tip Boris Johnson, scrie The Independent.

Cine activează Articolul 50?

În timpul campaniei pentru referendum, Cameron a ameninţat că un vot Leave va duce automat la activarea articolului 50, pentru părăsirea UE. Populiştii au mizat pe această declaraţie, ca răspunderea să-i revină premierului în funcţie. Cameron, demisionând fără să activeze articolul 50 pune cartoful fierbinte în mâna succesorului la conducerea partidului. Or, niciun lider nu se simte în stare să facă faţă provocărilor administrative (schimbarea legislaţiei, negocieri dure cu UE, emiterea a milioane de noi paşapoarte, gestionarea crizei economice inevitabile) sau politice (desprinderea Scoţiei şi Irlandei, pierderea Gibraltarului).

Referendumul, doar consultativ. Alegerile anticipate, o soluţie

Referendumul este doar consultativ, Parlamentul având decizia finală. Cel care câştigă alegerile interne din Partidul Conservator, care deţine majoritatea parlamentară, devine premier. Noul lider, fie refuză să activeze Articolul 50, deci este terminat politic, pentru că a minţit în campanie, fie îl activează şi va fi responsabil pentru prăbuşirea Marii Britanii. Conducătorii campaniei pro-Brexit nu vor avea curajul să recunoască public că desprinderea de UE nu este posibilă fără suferinţe şi distrugeri uriaşe în economie. În acest context, ar putea fi activat un scenariu avansat de BBC înainte de referendum: se declanşează alegeri anticipate, pentru un nou Parlament, împuternicit prin vot să ignore rezultatul referendumului.