Secretarul de stat, George Brezoi: „România HUB este un concept care uneori nu este înţeles cum am vrea noi să fie…”

0
740

Evenimentul de lansare a Programului „România HUB – România, ţara tinerilor întreprinzători”, desfăşurat ieri, la sediul Oficiului Teritorial pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie Craiova, s-a dovedit a fi un fiasco total. În sală, jurnaliştii mai numeroşi decât întreprinzătorii sau partenerii… Dădeai cu tunul şi nu adunai cinci reprezentanţi la un loc, iar cei care au venit… au părăsit sala după 20 de minute, ba, mai mult, unii nici nu au mai intrat în sală. Explicaţia nu a întârziat să vină…

De la început, invitaţii aproape că erau puşi pe fugă… La intrare, au fost întâmpinaţi de o domnişoară plictisită, care, după ce te punea să-ţi laşi datele de contact, ca să vadă şefii ce de lume a venit la eveniment, abia reuşea să scoată vreo două vorbe chinuite, un verb şi o interjecţie, printre dinţi. Tânăra, care se dorea a fi persoana specializată cu Public Relations, parcă nici nu ştia unde se află, habar nu avea ce se întâmplă dincolo de uşă. S-a gândit câteva minute până a spus numele invitatului de la Bucureşti, adică al secretarului de stat, George Brezoi. Aici o credem, pentru că la modul cum sunt schimbaţi astăzi, aşa, peste noapte, miniştrii, directorii şi secretarii de stat, trebuie să ai hard-ul mare ca să-i ţii minte pe toţi. Dar totuşi, se dorea un eveniment de referinţă, mai ales că OTIMMC Craiova este o „curiozitate” chiar şi pentru oamenii de afaceri de prin partea locului, care ne-au spus nu de puţine ori că de obicei află şi ei despre anumite programe, linii de finanţare abia când acestea se închid.

Invitaţii au plecat înainte de a începe evenimentul

Dar să trecem la treabă. Venit special de la Bucureşti, George Brezoi –  secretar de stat la Departamentul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediul de Afaceri şi Turism, proaspăt uns în această funcţie, fiind promovat de la Giurgiu, unde îndeplinea funcţia de şef al OTIMMC –, a încercat să explice în câteva cuvinte, parcă prea puţine, ce însemnă un HUB şi care este diferenţa dintre un HUB şi un cluster. «Astăzi lansăm la Craiova conceptul de România – HUB. Mă uitam pe lista de prezenţă şi vedeam că avem în sală Universitatea, Instituţia Prefectului, societăţi comerciale şi JCI Craiova. Unde este JCI?! Aaaaa nu este… cred că a ieşit puţin afară… Junior Chamber Internaţional, ştiți JCI-ul… tinerii antreprenori care lucrează împreună. Ideea este că România HUB asta îşi propune, să lucrăm împreună. Noi am plecat şi am lansat două concepte: „România HUB” şi  al doilea se numeşte „Clusterele în Turism”. Bineînţeles că acest concept, „Clusterele în Turism”, l-am lansat pentru că partea de industrie deja s-a mişcat mult mai bine. Dar şi „Româna HUB”, funcţionează tot ca un cluster», spune secretarul de stat.

„Ideea este că trebuie să ne strângem cu toţi la un loc”

În regulă, dar presa insistă cu întrebările. Ce înseamnă asta ?! „Însemnă că vrem să adunăm la un loc toţi actorii implicaţi şi vrem să creăm un suport pentru absolut tot ce e problemă… sau cel puţin asta dorim noi. Acest „România HUB”, care va exista şi la Craiova – de fapt, colegii noştri de la Oficiul Teritoriul s-au mişcat deja, au amenajat sala – va avea o serie de evenimente, unele organizate de noi, altele de partenerii noştri. Evenimente de la cursuri de formare la întâlniri de socializare, la absolut tot ce vă gândiţi dumneavoastră. Ideea generală este că ar trebui să folosim acest HUB ca pe locul unde găsim tot ce ne trebuie. Care ar fi avantajele?! Ar fi că pe următoarea programare 2014-2020 avem o foarte largă gamă de finanţări care sunt pentru asemenea actori. Adică, pentru partea de cercetare-inovare trebuie să avem  parteneriat cu universităţi, cu universităţi şi societăţi comerciale. Ideea este că trebuie să ne strângem cu toţi la un loc şi să venim cu lucruri inovative”, susţine George Brezoi.

Nu se ştie câte IMM-uri sunt în Craiova…

Şi totuşi, ce este nou în treaba asta?! Vrem să plecăm de la această conferinţă cu lucrurile lămurite. Îl mai întrebăm din nou pe invitatul special venit de la Bucureşti ce este acest concept, cum îi va ajuta concret pe întreprinzători. Şi ne-a lămurit. Ne-a trimis la site-ul OTIMMC Craiova. „România HUB este un concept care uneori nu este înţeles exact cum ne-am dori noi să fie, dar în timp îl vom dezvolta. Nu o să vă fac o polologhie foarte mare asupra evenimentului. Pe site-ul OTIMMC Craiova o să fie postate toate evenimentele la care puteţi să luaţi parte. O să păstraţi legătura cu Oficiul din Craiova. Partenerii să vină cu evenimente”, susţine secretarul de stat, George Brezoi. Iar când nu eşti trimis la site, eşti trimis la Oficiul Registrului Comerţului. Despre numărul IMM-uri înregistrate  la Craiova nu se ştie mare lucru. „În clipa de faţă nu avem o cifră exactă, avem una estimativă pe Regiunea Olteniei şi pe judeţul Dolj. Din câte ştim, vreo 17.000 de IMM-uri pe judeţul Dolj, cifrele sunt luate de pe site-ul ONRC-ului, nu ştim cât de exacte sunt…”, a spus Radu Ghinea, directorul OTIMMC Craiova.

 

O intervenţie punctuală a avut-o Radu Zlatian, reprezentantul Consiliului Local al IMM-urilor, care a pus degetul pe rană. „Trebuie să încercaţi să atrageţi oameni care nu au ce face şi sunt multe posibilităţi, pentru că în zonă şomajul este mare şi există forţă de muncă suficientă, chiar şi cu studii superioare. Dar ca să faceţi toate aceste lucruri trebuie să vă cunoască mediul de afaceri. Eu ştiu întreprinzători care aud de programele dumneavoastră abia la final, ele se lansează în ianuarie şi ei aud de ele în decembrie, după un an de zile. Asta însemnă că nu ştiți să le promovaţi corespunzător…”.