Încleştarea „galbenilor” sau Neymar vs. James Rodriguez

0
344

Fortaleza va fi astăzi un oraş galben, culoarea naţională predominantă a Braziliei şi Columbiei, adversare în a doua semifinală a Cupei Mondiale. “Selecao” au mai jucat pe “Estadio Castelao” şi în grupe, fanii gazdelor plecând însă dezamăgiţi spre case, după un 0-0 cu Mexic. Dezamăgitoare  a fost evoluţia brazilienilor şi în “optimea” cu Chile, tranşată doar la lovituri de departajare. Dacă luăm în calcul şi partida inaugurală cu Croaţia, câştigată, scandalos, cu un penalty inventat de japonezul Nishimura, avem în faţă imaginea unui turneu puţin reuşit pentru trupa lui Scolari. Nu am mai amintit victoria contra Camerunului, neconcludentă de moment ce africanii au fost eliminaţi din grupă fără vreun punct şi cu doar un gol marcat, culmea, tocmai Braziliei. Neymar? A înscis jumătate din cele 8 goluri ale gazdelor, dar parcă era loc şi de mai mult.

Trecând în tabăra cealaltă, Columbia a defilat până acum, învingând pe toată lumea. Argumentul forte s-a numit James Rodriguez, autor a 5 goluri (golgeterul competiţiei) şi 4 “assist-uri” dintr-un total de 11 reuşite ale echipei sale. Fotbalistul lui Monaco a punctat în toate cele 4 meciuri, Uruguayul, în optimi, “bucurându-se” chiar de o “dublă” din partea mijlocaşului ofensiv. A fost şi singurele goluri ale unei partide în care galben-albaştrii nu le-au lăsat nici o şansă “celeştilor”, locul patru la precedenta CM din Africa de Sud.

Statistica, total potrivnică Columbiei

Brazilia şi rivala sa s-au întâlnit până în prezent de 25 de ori, iar bilanţul este unul net în favoarea gazdelor: 15 victorii, 8 victorii şi 2 înfrângeri. Columbia nu şi-a mai învins vecina de la est din 1991, moment din care au mai trecut 12 partide. Totuşi, se întrevede un reviriment, ultimele 4 confruntări încheindu-se la egalitate. Şi doar cu două goluri marcate. Chiar la cea mai recentă dintre partide, una amicală, ce a avut loc în 15 noiembrie 2012, în SUA, la New Jersey. Atunci, columbienii au deschis scorul prin Cuadrado (’44), “Selecao” egalând prin Neymar (’64).

Brazilia şi Columbia nu s-au mai întâlnit la o Cupă Mondială.

Maicon, dat în locul lui Alves

După patru meciuri la rând în care a fost titular, Dani Alves va fi schimbat cu jucătorul lui AS Roma, Maicon.

Cel puţin aşa anunţa ieri presa din Spania, care a scris că Scolari este nemulţumit de fundaşul dreapta al Barcelonei, care nu traversează cea mai bună formă la turneul final. El a avut destule ezitări şi în disputa cu Chile, iar selecţionerul Braziliei se teme că forţa pe care Columbia a demonstrat-o în ofensivă poate să îi pună mari probleme.

În vârstă de 32 de ani, Maicon nu a fost folosit până acum niciun minut la Cupa Mondială, însă are experienţa meciurilor tari din Serie A, unde a jucat în ultimul sezon 28 de meciuri, toate din postura de titular.

Nu va în această seară, suspendat, Luiz Gustavo. În pericol de a sta în semifinale sunt nu mai puţin de 6 brazilieni, în frunte cu Neymar. Restul sunt Ramires, Thiago Silva, Alves, Hulk şi Jo. Columbia argentinianului Jose Peckertman, care nu are nici un fel de probleme de lot, are trei jucători pasibili de suspendare: Sanchez, Guarin şi Armero.

Neymar: “Nu vreau spectacol, vreau ca Brazilia să fie campioană”

Scopul Braziliei nu este “să facă spectacol”, ci să câştige Cupa Mondială, a afirmat Neymar, atacantul-vedetă al Selecao, înaintea meciului de deseară.

“Nu vreau un spectacol. Este ultimul lucru pe care îl doresc. Tot ceea ce vreau este ca Brazilia să fie campioană, indiferent de câte goluri marchez eu, ori dacă joc bine sau rău într-o partidă”, a declarat Neymar.

“Nu poţi juca mereu pentru amuzament şi să câştigi cu 4-0 sau 5-0. Fotbalul este tot mai dificil astăzi, nivelul s-a egalizat. Cine se implică mai mult pe teren obţine în final victoria”, a adăugat atacantul brazilian.

Neymar consideră, totodată, că doar norocul nu este suficient în fotbal: “Norocul este fructul antrenamentului. Când te antrenezi mult, ai noroc. Tatăl meu spune că antrenamentul este ca un meci, iar meciul ca un război. Aşa consider şi eu”.

“Avem exigenţe mari pentru că dorim să câştigăm. Ne spunem că trebuie să jucăm ca împotriva unui prieten. Când joci împotriva unui prieten, nu vrei să pierzi pentru că o să râdă de tine. Aşa jucăm noi. Eu mi-am spus: Nu pot pierde meciul cu Chile, pentru că Alexis (n.r. Sanchez, colegul său de la FC Barcelona.) o să râdă de mine”, a mai spus cvintuplei campioane mondiale.

Traseul până în sferturi

Brazilia: 3-1 cu Croaţia (Neymar 2, Oscar), 0-0 cu Mexic, 4-1 cu Camerun (Neymar 2, Fred, Fernandinho), 1-1 (3-2 l.d) cu Chile (D. Luiz).

Columbia: 3-0 cu Grecia (Armero, Gutierrez, J. Rodriguez), 2-1 cu Coasta de Fildeş (J. Rodriguez, Quintero), 4-1 cu Japonia (Cuadrado, J. Martinez 2, J. Rodriguez), 2-0 cu Uruguay (J. Rodriguez 2).

David Luiz, cel mai bun jucător de la CM înaintea sferturilor! Încă doi brazilieni în Top 10

Cu o medie de 9,79, fundaşul brazilian David Luiz este cel mai bun jucător al Mondialului înaintea sferturilor de finală, conform Indexului realizat de Castrol, unul dintre sponsorii FIFA, în timp ce Lionel Messi ocupă abia locul 11, cu 9,45.

David Luiz este urmat în clasament de columbianul James Rodriguez (9,74) şi francezul Karim Benzema (9,7), în timp ce locurile 4-6 sunt completate de olandezul Arjen Robben (9,66), belgianul Jan Vertonghen (9,62) şi brazilianul Neymar (9,59).

În Top 10 se mai află brazilianul Thiago Silva (9,56), croatul Ivan Perisic (9,53), elveţianul Johan Djourou (9,5) şi germanul Thomas Muller (9,48).

Castrol Index, utilizat la Cupa Confederaţiilor 2009 şi 2013 şi la CM 2010, ia în calcul cu ajutorul tehnologiei fiecare pasă, deposedare şi acţiune a jucătorilor care pot avea impact pozitiv sau negativ asupra capacităţii echipei să înscrie sau să primească gol.

La CM 2010, spaniolul Sergio Ramos a fost jucătorul clasat primul în Castrol Index.