ONU analizează dacă mai menţine observatorii în Siria, iar Assad vrea să armonizeze relaţiile cu Turcia

0
349

Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite va trebui să reducă sau să oprească misiunea observatorilor în Siria dacă puterea şi opoziţia nu vor lansa rapid un proces de tranziţie politică, a apreciat, luni, ambasadorul francez la ONU, Gerard Araud. „Dacă nu va exista un proces politic de tranziţie, nu îi putem lăsa pur şi simplu pe observatori la faţa locului”, a declarat acesta pentru presă. Cei 300 de observatori militari neînarmaţi şi-au suspendat patrulele din cauza luptelor, iar mandatul acestei Misiuni de supervizare a ONU (Misnus) expiră la 20 iulie. „Problema este să ştim dacă vom retrage Misiunea în totalitate sau parţial, dacă menţinem observatorii în regiune sau la Damasc. (…) Dacă se va lansa un proces politic, observatorii vor fi utili şi chiar necesari, dacă nu va fi cazul va trebui să luăm în considerare opţiuni ce includ reducerea şi chiar oprirea misiunii”, a explicat Araud. Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, urma să prezinte ieri recomandările sale cu privire la soarta Misnus celor 15 membri ai Consiliului de Securitate. Conform diplomaţilor, Misiunea ar putea deveni un simplu birou diplomatic cu efectiv redus.

În altă ordine de idei, Rusia a anunţat că deţine date poziţionale precise care arată că avionul turc doborât de Siria la 22 iunie a încălcat spaţiul aerian sirian, a declarat o sursă militară rusă citată, luni, de agenţia de presă Interfax. „Avem date privind poziţia exactă a avionului armatei aeriene turce până în momentul în care a fost doborât de apărarea aeriană siriană”, a declarat sursa. „Aceste date confirmă fără ambiguităţi faptul că avionul a încălcat spaţiul aerian sirian”, a continuat aceasta. Sursa militară citată de Interfax nu a declarat precis de unde provin informaţiile pe care le comunică, dar a dat asigurări că „noi controlăm situaţia (n.r. – în regiune) prin diverse canale” şi forţele armate ruse au capacitatea de a analiza asemenea date. După distrugerea aparatului, un F-4 Phantom, Turcia a afirmat că avionul se afla în spaţiul aerian internaţional, în timp ce Damascul susţine că acesta intrase în spaţiul său aerian. Preşedintele sirian, Bashar al-Assad, şi-a exprimat regretul pentru acest incident, afirmând, într-un interviu acordat cotidianlui turc „Cumhuriyet” şi publicat ieri, că aparatul zbura într-un spaţiu folosit în trecut de avioanele israeliene. „Avionul zbura pe un culoar aerian folosit de trei ori în trecut de aviaţia israeliană”, a declarat acesta, regretând „100 la sută” acest incident, care a intensificat tensiunile dintre Turcia şi Siria.