“Studenţii noştri pot mai mult”

0
87

 Vineri, 06 iunie, începând cu ora 11:00, Universitatea din Craiova va organiza, în Centrul vechi al Craiovei, evenimentul „Studenții noștri pot mai mult”, ediția a XII-a.

Timp de două zile, fiecare facultate a Universităţii din Craiova va avea amenajat un stand de prezentare, unde vor fi expuse materiale, proiecte și echipamente care reflectă activitatea practică desfășurată de studenți în timpul cursurilor și laboratoarelor. Publicul va putea admira roboți inteligenți, plante crescute in vitro, carturi, trotinete electrice sau dispozitive cu aplicabilitate sportivă.

Experimente multiple

“Evenimentul include și o serie de experimente interactive și demonstrații științifice menite să îi familiarizeze pe vizitatori cu disciplinele studiate în cadrul specializărilor oferite de Universitatea din Craiova. De asemenea, pe parcursul celor două zile, vor fi organizate momente artistice, o paradă a studenților, un flashmob, dar și competiții sportive. Proiectul urmărește stimularea creativității, implicarea activă a studenților în activități practice și dezvoltarea acestora atât personal, cât și profesional. Totodată, se dorește promovarea voluntariatului și încurajarea unui stil de viață echilibrat prin activități recreative. Evenimentul este organizat de Universitatea din Craiova, prin Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră, în parteneriat cu Convenția Organizațiilor Studențești (COS)”, se precizează în comunicatul de presă transmis de Universitatea din Craiova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *