S-a dat startul execuţiei Complexului Sportiv Multifuncţional “Tineretului” din Craiova

0
1224

În ziua de 4 iunie, într-un cadru festiv, s-a semnat contractul de execuţie a viitorului Complex Multifuncţional “Tineretului”, pe locul fostului stadion cu acelaşi nume, unul încărcat de istorie. Este vorba despre o investiţie de 49 de milioane de euro, fără TVA, fonduri alocate de Consiliul Judeţean (CJ) Dolj. La manifestare au participat foşti campioni de marcă ai României, medaliaţi olimpici cu aur şi bronz. Practic, au fost atâtea medalii la un loc, încât şi tezaurul Băncii Naţionale al fi invidios. Construirea edificiului ar trebui să fie finalizată în trei ani, dar ar putea fi şi mai repede.

Principalul beneficiar, dacă se poate spune aşa, este Federaţia Română de Ciclism, care va avea la dispoziţie un velodrom indoor, singurul din ţară. Preşedintele acesteia, Cătălin Sprînceană, a fost şi cel care a moderat întâlnirea. “Începem, astăzi, o poveste, care a început în urmă cu trei ani. Fostul stadion era într-o stare accentuată de degradare şi nu mai putea fi omologat. Astfel, ne-am gândit la o soluţie. Aşa s-a pus pe hârtie acest complex multifuncţional, pe o suprafaţă desfăşurată de 34.000 mp, cu o înălţime de 27 m. Vom avea velodromul indoor, o pistă de atletism, sală de jocuri multifuncţională, toate la standarde europene, cu o capacitate de 8.500 de spectatori”, a precizat Cosmin Vasile, preşedintele CJ Dolj. La rândul său, Lia Olguţa Vasilescu, primarul Craiovei, a menţionat : “Suntem într-o competiţie, benefică, că CJ Dolj, în atragerea de investiţii. noi, vom atrage fonduri pentru realizarea unei săli de box şi scrimă, în Piaţa Veche, astfel încât să închidem acest cerc al investiţiilor în sport. Bazele sportive şcolare sunt reabilitate, sunt redate copiilor. Dacă vorbim de această investiţie de acum, şi întregul bulevard va intra în reabilitare”. Prezentă la eveniment, Elisabeta Lipă, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Sport, a declarat : “Vă felicit din toată inima. Sunt impresionată de Craiova, se văd mâini de gospodari. Pentru a ajunge la performanţă, trebuie să investeşti în bază”.

Au cuvântul campionii

La eveniment, au participat mari campioni ai României, de Elisabeta Lipă nu mai vorbim. Dar au fost prezente campioanele olimpice Doina Melinte, Anişoara Stanciu, Puşa Diţă – ultimele două legate de Craiova, precum şi medaliaţii cu bronz, craioveni, Cristiana Cojocaru, bronz la Los Angejes 1984 la 400mg,  şi  voleibalistul Nicu Stoian , bronz la Moscova 1980. De asemenea, au fost prezenţi foştii mari fotbalişti Emil Săndoi, Pavel Badea şi Sorin Cîrţu. Cristiana Cojocaru a menţionat că “mă bucur că nu a fost omologat stadionul Tineretului. Prin această investiţie iese câştigătorul sportul românesc în principal, cel craiovean în special”. Anişoara Stanciu, campioană olimpică la săritura în lungime, Los Angeles 1984 : “Atletismul este la el acasă la Craiova, şi o spun pentru că am fost legitimată aici”. Constantina Puşa Diţă, campioană olimpoică la maraton, Beijing 2008 : “M-am întors între oltenii mei, fiind o perioadă legitimată la CSM Craiova. Mă bucur să văd aceste investiţii”.