România – Bulgaria, penultimul amical al tricolorilor înainte de Euro

0
214

În penultimul amical înainte de Europeanul din Germania, echipa naţională a României întâlneşte Bulgaria, azi, de la ora 21.30 (în direct la Prima TV), pe stadionul “Steaua”. Meciul va fi condus la centru de turcul Atilla Karaoğlan.

Fără rezultate notabile în ultimii ani, Bulgaria este o echipă imprevizibilă, iar de la instalarea noului selecționer, Ilian Iliev, care l-a înlocuit pe sârbul Krstajic, Bulgaria a remizat, scor 2-2, cu Ungaria şi cu Serbia, în preliminariile Euro 2024, iar în amicalele de anul acesta au câştigat cu 1-0 împotriva Tanzaniei și a remizat cu Azerbaidjan. Cei mai importanţi jucători ai vecinilor noştri sunt: atacantul Despodov, omul lui Răzvan Lucescu la PAOK şi veteranul Spas Delev. În lot se află şi Ilian Iliev junior, 24 de ani, fiul selecţionerului, jucător care provine, ca şi tatăl său, de la Cernomore Varna, surpriza ediţiei de campionat recent încheiate.
“Ne dorim să facem un meci foarte bun pentru că dorim să ne pregătim cât mai bine pentru Liga Națiunilor. Acest meci cu România e un prilej bun de a ne ridica încrederea în forțele proprii. Cu cât sunt mai multe meciuri împotriva unor formații puternice, cu atât e mai bine pentru moralul nostru. Fiecare dintre echipe are nevoie de victorie  pentru a-și ridica moralul. Nouă ne lipsesc 7 jucători importanți. Aceste meciuri le vom folosi pentru a testa jucători și a încerca să închegăm echipa în perspectiva partidelor oficiale. Naționala României este condusă de mult timp de același antrenor, care a creat un nucleu foarte bun și pot spune că se vede munca depusă la echipă. Consider că România va demonstra la Campionatul European eforturile depuse până acum”, a declarat Ilian Iliev, fostul jucător al Benficăi în anii 90.
Lotul României:
PORTARI: Florin NIȚĂ (Gaziantep | Turcia, 20/0), Horațiu MOLDOVAN (Atletico Madrid | Spania, 10/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 1/0), Răzvan SAVA (CFR Cluj, 0/0);
FUNDAȘI: Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 16/1), Vasile MOGOȘ (CFR Cluj, 5/0), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 15/0), Bogdan RACOVIȚAN (Rakow | Polonia, 1/0), Adrian RUS (Pafos | Cipru, 19/1), Ionuț NEDELCEARU (Palermo | Italia, 26/2), Andrei BURCĂ (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 27/1), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 34/2);
MIJLOCAȘI: Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 16/0), Marius MARIN (Pisa | Italia, 16/0), Alexandru CICÂLDĂU (Konyaspor | Turcia, 36/4), Răzvan MARIN (Empoli | Italia, 54/3), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 68/14), Adrian ȘUT (FCSB, 1/0), Darius OLARU (FCSB, 16/0), Constantin GRAMENI (Farul Constanța, 0/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 22/7), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 19/4), Ianis HAGI (Deportivo Alaves | Spania, 33/5), Florinel COMAN (FCSB, 13/1);
ATACANȚI: Denis DRĂGUȘ (Gaziantep | Turcia, 9/2), George PUȘCAȘ (Bari | Italia, 41/11), Denis ALIBEC (Muaither | Qatar, 37/5), Daniel BÎRLIGEA (CFR Cluj, 1/0).