Certificatul energetic pentru clădiri și importanța sa

0
957

Dezvoltarea societății umane a venit la pachet cu un preț mare pe care trebuie sa îl plătim atât noi, cât și urmașii noștri.

Din păcate, multe dintre piesele de puzzle care au pus bazele evoluției s-au dovedit a fi dăunătoare mediului înconjurător. Poluarea dată de arderea combustibililor a desenat o realitate din ce în ce mai înfricoșătoare.

Din păcate, este aproape imposibil să eliminăm în totalitate efectele poluării, însă putem să o ținem sub control.

Foarte puțini oameni știu că mai mult de un procent important din totalul poluării de la nivel mondial este generată de clădirile în care ne desfășurăm activitatea zilnică.

Consumul de energie din aceste clădiri este foarte mare și o bună parte din această energie este obținută prin metode care poluează.

Tocmai de aceea, este important să se adopte aparatură care consumă mai puțin și să se construiască clădiri cât mai eficiente din punct de vedere energetic.

Un prim pas făcut de autorități în acest sens a fost introducerea certificatului energetic pe lista documentelor obligatorii atunci când se închiriază sau se vinde un imobil, se realizează o renovare majoră, pentru clădirile care se construiesc și pentru imobilele aflate în proprietatea/administrarea autorităților publice sau a instituțiilor care prestează servicii publice și cele în care o suprafață utilă totală de peste 250 m2 este ocupată de o autoritate publică și care este vizitată în mod frecvent de public.

Ce este și ce face certificatul energetic?

Certificatul energetic este un document legal, tipărit, care ne arată cât de eficientă din punct de vedere energetic este o clădire sau, de la 1 la 100. o parte a acesteia ce se poate utiliza independent (un apartament, de exemplu).

Imobilele sunt încadrate în clase energetice, similar cu ce știți de la electrocasnice. Ele mai primesc și o notă

Clasele energetice pentru imobile sunt de la A (cele cu un consum de energie sub 125 kWh/m2/an) până la G (peste 820 kWh/m2/an).

Pe baza acestor informații, proprietarii pot lua decizii corecte pentru îmbunătățirea eficienței energetice, eventualii chiriași sau cumpărători au informații utile și autoritățile pot avea statistici prețioase și pot direcționa bugete pentru reabilitarea clădirilor.

Vă invit să citiți și articolul “De ce certificatul energetic este o soluție pentru un confort ridicat?

Ce trebuie să știți despre certificatul energetic?

  1. Este un document obligatoriu. Toți cei care doresc să vândă sau să închirieze un imobil au nevoie de el, la fel pentru renovarea majoră sau imobilele care se construiesc;
  2. Nu este obligatoriu chiar pentru toate clădirile. De exemplu, monumentele istorice, lăcașele de cult, clădirile care nu sunt folosite mai mult de 4 luni pe an sau cele care nu am mai mult de 50 de metri pătrați nu necesită un certificat energetic;
  3. Obținerea certificatului este simplă și ieftină. Costul plătit unui auditor energetic pentru document este în general redus (depinde de tarifele fiecărui auditor). Prețul plătit poate fi considerat a fi mic, dat fiind faptul ca valabilitatea documentului este de 10 ani.
  4. În mod normal se obține rapid. Pentru asta însă, trebuie să se pregătească toate actele cerute de auditor. În general, dacă proprietarul clădirii are toate cele câteva acte ale imobilului cerute de auditor, totul se poate face chiar și în aceeași zi.

Impactul pe care îl are certiicatul energetic asupra societății este uriaș prin reducerea consumului de energie și a scăderea poluării.