De ziua lor, copiii au avut dezlegare la Cupa României

0
365

Euforia după câştigarea celei de-a şaptea Cupe a României de către Universitatea, la 25 de ani de la precedentul trofeu, s-a stins cu greu în Craiova. Clubul din Bănie le-a oferit un cadou frumos de 1 iunie copiilor olteni, care au avut parte de un tur special la stadionul „Ion Oblemenco”, în care au putut admira Cupa României, cât şi medaliile şi tricourile oferite câştigătorilor trofeului. În cele patru ore de vizită, mii de copii, de la sugari până la cei în pragul adolescenţei, cu sau fără părinţi, au trecut porţile arenei, bucurându-se de turul oferit. Puştii au avut ocazia de a intra în vestiarul Ştiinţei, unde s-au fotografiat pe locurile fotbaliştilor preferaţi, şi-au vârât căpşoarele într-o fotografie a echipei, pentru a fi „al 12-lea jucător al Ştiinţei în ziua de 1 iunie”, apoi le-au lăsat mesaje jucătorilor, cele mai multe fiind, evident, pentru vedetele Mitriţă şi Băluţă.