ANM: Informare meteo de instabilitate atmosferică în întreaga ţară

0
358

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, ieri, o informare de instabilitate atmosferică, valabilă la nivelul întregii ţări începând de astăzi, de la orele prânzului.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 4 iunie, ora 12.00 – 5 iunie, ora 12.00, vor fi perioade de timp cu instabilitate atmosferică accentuată, îndeosebi în Moldova, Transilvania şi în zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali.

Spre seară, noaptea şi în dimineaţa zilei de vineri, 5 iunie, instabilitatea atmosferică se va semnala în jumătatea de sud a ţării.

În zonele respective vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, pe arii restrânse vijelii şi căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 15 litri/metrul pătrat şi, izolat, 30-40 litri/metrul pătrat.

ANM precizează că, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, va actualiza informarea meteo.