“Dăm Click pe România” ajunge la o școală din Băilești

0
543

Școala Gimnazială “Amza Pellea” din Băilești este singura unitate de învățământ doljeană care a aplicat și a fost selectată în proiectul “Dăm Click pe România”, derulat de Ateliere Fără Frontiere, OMV Petrom și Kaufland România. Programul de donații de calculatoare continuă și în 2022 (a treia ediție), când 4.000 de echipamente IT recondiționate vor ajunge la 226 de unități școlare, 30 de organizații non-guvernamentale și două instituții sociale, care vor primi în următoarele luni calculatoare complet echipate (unitate centrală, monitor, periferice, sistem de operare). Proiectul își propune să lupte pentru digitalizarea educației și scăderea decalajului educațional, prin echiparea cu infrastructură digitală a organizațiilor educaționale ce activează în mediul rural sau urban marginalizat: grădinițe, școli, licee, organizații non-guvernamentale sau instituții publice cu caracter social.

Calculatoarele donate în acest program sunt echipamentele IT uzate pe care Ateliere Fără Frontiere le obține, în calitate de colector autorizat, de la companii și diverse organizații, toate fiind recondiționate de persoanele din grupuri vulnerabile și dezavantajate care lucrează în educlick, unul dintre atelierele de inserție socio-profesională ale asociației.

Din 2008, Ateliere Fără Frontiere a donat prin acest program peste 22.000 de calculatoare recondiționate. În total, 2623 de organizații educaționale au beneficiat de echipamente în ultimii 14 ani, echivalentul a mai bine de 10% din totalul școlilor din România.