Marți, 03 mai a.c., jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova au desfășurat, în comun cu comisari din cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Dolj, o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor ilicite la regimul deșeurilor, pe raza localității Coșoveni, Dolj. Pe timpul acțiunii, au fost întocmite actele de constatare pentru infracțiunea de incendiere a oricărui tip de deșeuri și au fost aplicate două sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 20.000 lei, pentru lipsa autorizației pentru operațiuni cu deșeuri și gestionarea deșeurilor fără a lua măsuri pentru evitarea riscurilor de contaminare și afectare a mediului, potrivit OUG 92/ 2021. În contextul atribuțiilor stabilite prin lege, Jandarmeria Română participă, împreună cu Garda Națională de Mediu, la supravegherea, controlul și asigurarea protecție mediului. Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, întrucât asigurarea securității mediului, prevenirea și limitarea amenințărilor de ordin ecologic reprezintă o prioritate pentru noi.
Acasă Ultima oră Controale la Coşoveni, desfăşurate de Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova, împreună cu...