Prefectul judeţului Dolj, în dialog cu persoanele care au venit să se vaccineze la Spitalul Clinic de Urgenţă Militar “Ştefan Odobleja” din Craiova

0
652

Prefectul județului Dolj, Nicușor Roșca, a discutat în această dimineață cu mai mulți craioveni care s-au prezentat doar cu cartea de identitate pentru a se vaccina, la Spitalul Clinic de Urgență Militar “Dr. Ștefan Odobleja” Craiova. Cele două echipe medicale au deschis cabinetele de la ora 8, iar în primele 90 minute de activitate peste 60 de persoane fuseseră vaccinate cu prima doză de Pfizer. Doljenii care doresc să se vaccineze se pot prezenta la centrele de vaccinare din incinta Spitalului Militar Craiova chiar și pe perioada nopții, cu o singură condiție: să completeze declarația pe proprie răspundere pentru deplasare la centrul de vaccinare. “Sunt încântat că mulți dintre craioveni au venit să se vaccineze încă de dimineață, semn că aceștia se gândesc la sănătatea lor, dar și a semenilor noștri. Este important să ne imunizăm cu toții pentru a scăpa de această pandemie, să revenim la viețile noastre normale, să ne bucurăm de prezența celor dragi în fiecare zi, să putem să ne vizităm prietenii, să ne strângem în brațe părinții. Este un îndemn pe care îl adresez tuturor doljenilor”, a precizat Nicușor Roșca, prefectul județului Dolj. Subprefecții județului Dolj, Flavius Sirop și Iustin Dumitrescu, au vizitat centrele de vaccinare organizate în unitățile militare din municipiul Craiova.