Franța: Șase francezi din zece, nemulțumiți de politicile lui Macron

0
393
LAUSANNE, SWITZERLAND – JULY 10: French President Emmanuel Macron at the Olympic Musuem on July 10, 2017 in Lausanne, Switzerland. (Photo by Robert Hradil/Getty Images)

Aproape șase francezi din zece se declară iritați de politicile lui Emmanuel Macron, la un an de la sosirea acestuia la Elysee, potrivit unui sondaj publicat astăzi. Cu 43% ”bune opinii”, contra 57% „rele”, actualul șef de stat se află mai bine plasat decât predecesorii săi, Francois Hollande și Nicolas Sarkozy, după un an la putere, dar mai puțin bine decât Jacques Chirac și Francois Mitterrand, indică un sondaj realizat de BVA, pentru RTL, Orange, La Tribune și presa regională. În total, el a pierdut aproape 20 de procente, într-un an, în care s-au succedat cinci secvențe de creștere și de scădere. Peste opt persoane din zece (84%), intervievate, au declarat că nu au sentimentul unui beneficiu personal, la politicile promovate, după luna mai 2017. Patru persoane din zece (39%) consideră că reformele instituite au „bun viitor”, în timp ce 19% estimează că „nu este departe”, iar 35% că „este prea departe”. Printre deciziile populare luate se află reducerea numărului de parlamentari și a mandatelor succesive (78%), legea privind violențele sexuale. Calitățile care i se recunosc lui Emmanuel Macron sunt convingerile profunde, autoritatea și statura prezidențială.