Rex Tillerson, secretarul american de Stat: SUA trebuie să readucă la un echilibru alianţele externe

0
418

rex tillersonRex Tillerson, secretarul american de Stat, a subliniat modul în care agenda campaniei preşedintelui american va fi transpusă în politica externă. ”Acestea sunt relaţii foarte importante pentru noi şi sunt alianţe foarte influente, dar trebuie să le readucem la un echilibru”, a declarat Tillerson. El a semnalat de asemenea că SUA ar reduce dimensiunea preocupărilor pentru drepturile omului în unele interacţiuni cu alte state, adăugând că în vreme ce valorile americane rămân constante, politicile sale se pot adapta. “Dacă condiţionăm prea mult faptul că alţii trebuie să adopte această valoare la care am ajuns de unii singuri de-a lungul unei lungi istorii, atunci asta va crea obstacole abilităţii de a avansa în interesele securităţii noastre naţionale şi intereselor economice”, a mai spus secretarul american de Stat.