Piţurcă: „În România, aş mai antrena doar Craiova sau naţionala”

0
401

2Fostul selecţioner, Victor Piţurcă, spune că aşteaptă o nouă provocare pentru a antrena în zona Golfului şi că în România nu ar mai fi tentat decât să pregătească Universitatea Craiova sau echipa naţională, dar numai în anumite condiţii. Piţurcă ar reveni în Bănie, dar nu anul acesta, iar la echipa naţională s-ar întoarce, însă nu cu actuala conducere a FRF. „Craiova mă tentează. Am mai spus, e singura echipă unde aş fi tentat să antrenez în România. Obiectivul meu acum e, însă, să antrenez în Golf. Bine, aş accepta să preiau şi echipa naţională, dar să se schimbe Federaţia, cu o altă conducere a FRF”, a declarat Victor Piţurcă la Digi Sport. Piţurcă a mai antrenat pe Universitatea, între 1994 şi 1995, şi pentru scurt timp în 2010. El a pregătit echipa naţională în trei rânduri. Primul mandat a fost între 1998 şi 1999, când a reuşit să-i califice pe tricolori la Euro 2000, dar a plecat din cauza unui conflict cu Hagi şi Gică Popescu, cel de-al doilea între 2004 şi 2009, iar ultimul mandat a fost între 2011 şi 2014.