Dolj: Doi răniți într-un accident provocat de un cetățean bulgar

0
340

Ieri dimineață, în jurul orei 7.30, pe DN 56A, Maglavit – Dr. Tr. Severin, s-a produs un accident de circulaţie în urma căruia două persoane au ajuns la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Din primele cercetări ale polițiștilor rutieri s-a stabilit faptul că Ramadan H., de 44 de ani, cetăţean bulgar, în timp ce conducea un Volkswagen Transporter, pe DN 56A din direcţia Dr. Tr. Severin către Maglavit, pe fondul oboselii, a adormit la volan şi a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune cu un autoturism Audi condus de Ion C., de 41 de ani, care circula regulamentar din sens opus, proiectându-l într-un şanţ de colectare a apelor pluviale. În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a lui Ion C. și a cetaţeanului macedonean Alen D., de 40 de ani, pasager în Audi, aceștia fiind transportati la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.