Chelsea campioană în Premier League, Mourinho elogiat

0
331

La numai două sezoane după reîntoarcerea la clubul vest-londonez, managerul portughez Jose Mourinho a adus titlul de campioană, închizând gura „detractorilor săi”. Repurtase anterior două titluri de campioană (2004 şi 2005), o Cupă a Angliei (2007) şi două Cupe ale Ligii (2005 şi 2007), dar în acest sezon, după trofeul câştigat în luna februarie (Cupa Ligii) a readus şi titlul mult jinduit. Ultima victorie, pe Stamford Bridge, cu Crystal Palace (1-0), graţie golului semnat de Eden Hazard, desemnat cel mai bun jucător al Premier League, a declanşat bucuria fără margini în tribune şi în vestiar. Din tribuna oficială, boss-ul Roman Abramovici a zâmbit larg, ceea ce nu i se întâmplă prea frecvent. Cel de-al cincelea titlu naţional din istoria clubului Chelsea ranforsează statura de antrenor de succes a celui denumit „The Special One”, colecţionar de titluri de campioană, opt la număr: cu FC Porto – 2, Inter Milano – 2, Real Madrid-1 şi…Chelsea -3. Ce spune Mourinho? În primul rând, într-una din declaraţii afirmă că în Premier League e „imposibil a învinge o echipă cu 6-0 sau 8-0”. Aluzie discretă la rerzultatele gomoaselor Barca şi Real Madrid. E convins că a ales un campionat în care e dificil să câştigi. Are un job dificil. Despre campionatul câştigat, spune că mentalitatea în momentele cheie a fost decisivă. Chelsea a condus în clasament din etapa întâi, până în etapa 35, a avut o urmăritoare periculoasă- Manchester City- dar care şi-a pierdut suflul. O singură neîmplinire în acest sezon, eliminarea din optimile Ligii Campionilor, de către PSG, după o remiză neverosimilă (2-2 pe Stamford Bridge în meciul retur). Practic, Jose Mourinho a construit „un comando” cu spirit de învingător, în pofida puţinelor achiziţii din vara trecută (Zouma, Courtois, Costa, Filipe Luis şi Fabregas), şi a impresionat prin stabilitatea primului „11”. Din care n-au lipsit Courtois, trio-ul defensiv Cahill-Terry –Matic şi lângă ei Ivanovic, Costa (19 goluri) şi bineînţeles super-talentatul Hazard. Mourinho rămâne cu picioarele pe pământ, convins de pe acum că în sezonul viitor va fi mult mai dificil. Despre conservarea titlului nu suflă o vorbă fiindcă ştie că şi celelalte echipe vor reveni în forţă. Anglia nu este cea mai bună ţară pentru a domina un campionat, fără a partaja trofeele cu celelalte competitoare.