Aproximativ 100 de angajate de la o fabrică din Calafat, intoxicate cu insecticid

0
394

În jur de 100 de angajate ale fabricii de confecţii SC Maglierie Cristian Impex SRL Calafat au ajuns la spital, ieri-dimineaţă, două dintre ele fiind trimise la Craiova pentru că erau în stare gravă, după ce au fost intoxicate cu un insecticid foarte puternic. Femeile au ajuns la muncă, ieri, în jurul orei 8.00, şi la scurt timp după începerea programului au început să se simtă rău. S-a stabilit că reprezentanţii firmei făcuseră deratizarea cu o seară înainte şi nu aerisiseră suficient încăperile în care îşi desfăşurau activitatea muncitoarele. Tot personalul unităţii, mai bine de 600 de persoane, a fost evacuat, s-a întrerupt activitatea, iar inspectorii ITM Dolj au deschis o anchetă în cauză, fiind constatate deficienţe pe linia securităţii şi sănătăţii în muncă.

Spitalul Municipal din Calafat s-a dovedit neîncăpător, ieri, după ce, aproximativ 100 de femei, toate angajate ale fabricii de confecţii Maglierie Cristian Impex SRL din Calafat, au ajuns la unitatea medicală, prezentând simptome de intoxicaţie. Mai mult decât atât, două dintre ele au fost trimise la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, întrucât starea lor era mai gravă. Femeile veniseră de dimineaţă la serviciu, însă în scurt timp au început să se simtă rău, să prezinte stări de ameţeală şi vomă, astfel că au ajuns la spitalul din localitate, fiind diagnosticate cu intoxicaţie. S-a stabilit că reprezentanţii firmei au făcut, joi seara, în jurul orei 18.00, dezinsecţia spaţiilor de lucru cu un insecticid foarte puternic, Aqua Py şi nu au aerisit decât ieri-dimineaţă, cu aproximativ o oră înainte de începerea programului de lucru. Imediat ce s-a stabilit cauza intoxicaţiei, au fost evacuate toate cele peste 600 de persoane care erau în unitate, la faţa locului fiind trimişi pentru cercetări doi inspectori de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Dolj.

“Reprezentanţii unităţii au făcut aseară (n.r. – joi seară) deratizarea şi nu au aerisit spaţiile de lucru decât în această dimineaţă, astfel că vorbim despre aproximativ 100 de cazuri de intoxicaţie cu insecticid. Din primele cercetări s-au constatat deficienţe pe linia securităţii şi sănătăţii în muncă, pentru care se vor aplica sancţiuni contravenţionale conform prevederilor legale”, ne-a declarat Cătălin Mohora, inspectorul-şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Dolj. Ancheta continuă în cauză.