Ţările aflate sub embargo au importat arme în valoare de 2,2 miliarde dolari

0
341

Ţările care fac obiectul unui embargo internaţional privind înarmarea au reuşit să importe armament în valoare de aproximativ 2,2 miliarde de dolari începând cu anul 2000, conform unui raport al organizaţiei umanitare OXFAM. În pofida a 26 de embargouri internaţionale în vigoare în această perioadă, decretate de ONU sau alte organizaţii regionale, mai multe ţări au reuşit să strângă un arsenal considerabil. Raportul dă exemplul Myanmarului (cu o valoare estimată la 600 de milioane de dolari cheltuiţi între 2000 şi 2010), Iranului ( 574 de milioane de dolari între 2007 şi 2010) şi al Congoului (124 milioane de dolari între 2000 şi 2002). Siria este un alt exemplu, al cărei principal furnizor este Rusia şi care a acumulat în 2010, pentru suma de 167 de milioane de dolari, echipament de apărare antiaeriană, şi pentru un milion de dolari, arme uşoare şi muniţie. O parte din aceste arme „a jucat un rol principal în represiunea guvernului sirian împotriva mişcării de opoziţie”, conform OXFAM. Siria face obiectul unui embargo al Uniunii Europene încă din mai 2011, privind vânzarea „de arme şi materiale care ar putea fi folosite pentru represiune”. Luna trecută, pe fondul continuării represiunii, UE a actualizat acest embargo şi l-a extins, în încercarea de a convinge regimul preşedintelui Bachar al-Assad să renunţe la violenţe.

„Embargourile existente sunt foarte uşor de ocolit. Va trebui ca noul tratat să fie cu adevărat strict”, a declarat Anna MacDonald, directoarea campaniei pentru controlul armelor din cadrul OXFAM. „Cum se explică faptul că un comerţ de banane este mai strict reglementat decât unul de mitraliere?”, se întreabă aceasta.

Un tratat internaţional privind comerţul armelor clasice (TCA) urmează să fie negociat, între 2 şi 27 iulie, la ONU.