Libertatea de exprimare a presei susţinută de politicieni

0
371

Ieri a fost Ziua Mondială a Libertăţii Presei. Un eveniment extrem de important pentru ceea ce înseamnă  necesitatea respectării libertăţii de exprimare, conform articolului 19 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. “Orice om are dreptul la libertatea opiniilor şi exprimării; acest drept include libertatea de a avea opinii fără imixtiune din afară, precum şi libertatea de a căuta, de a primi si de a răspândi informaţii şi idei prin orice mijloace şi independent de frontierele de stat.”. Pentru că sunt oameni politici care îşi aduc aminte an de an de jurnalişti, care-i respectă şi care ţin cont de opiniile lor, fiind un semn al democraţiei, ieri au fost transmise mesaje de încurajare şi apreciere.


Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj:

„Ziua Mondială a Libertăţii Presei îmi oferă onoarea şi prilejul de a mă adresa cu prietenie unei categorii profesionale căreia, poate, de prea multe ori îi rămânem datoare, pentru modul în care îşi îndeplineşte scopul social.  Societatea românească, marcată de schimbări şi transformări, a avut şansa unei prese libere, care, odată cu trecerea anilor, s-a profesionalizat, devenind cu adevărat a patra putere în stat. În România post-decembristă, jurnaliştii au reuşit poate cel mai bine să apere principiile statului de drept, să se opună abuzurilor împotriva persoanei şi să ocrotească adevăratele valori democratice ale societăţii noastre. Din nefericire, în ultimii ani, multe dintre instituţiile media din România, dar ţşi din Craiova, au fost nevoite să găsească soluţii de supravieţuire şi de ieşire din criza financiară, care a afectat toate domeniile de activitate. A fost o încercare grea, peste care multe dintre acestea au reuşit să treacă, ieşind din criză mai întărite. În calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Dolj susţin fără rezerve libertatea de exprimare a presei, precum şi eforturile mass-media de a-şi întări statutul în raport cu celelalte instituţii ale statului român. La ceas aniversar doresc să urez tuturor jurnaliştilor şi organizaţiilor mass-media din municipiul Craiova şi judeţul Dolj un sincer «La mulţi ani!» şi la cât mai multe împliniri profesionale”.


Viceprimarul Mărinică Dincă a abordat o formă neconvenţională şi i-a invitat pe jurnalişti de ziua lor la o partidă de bowling, transmiţându-le cu această ocazie şi mesajul de ziua lor :

„Suntem într-un loc inedit, la o sală de popice, alături de colegii din mass-media pentru a le spune „la mulţi ani” pentru că este Ziua Presei Libere. I-am invitat pe toţi ca să ne destindem împreună. Craiova trebuie să se înveţe cu lucrurile noi şi frumoase. Am un respect deosebit pentru presă deoarece ea este braţul înarmat al politicianului fiind a patra putere în stat. Este vocea puternică care se aude. Modul în care reuşeşti să transmiţi mass-mediei ceva, aceea formă va ajunge practic şi la public. Presa este interfaţa între omul politic şi cetăţean. Dacă ajungi să convingi presa poţi convinge şi cetăţeanul. Nu mă deranjează articolele de presă obiective m-ar deranja doar ştirile neadevărate. Dacă este vădit răutăcios atunci acel articol are doar o ţintă. Apreciez jurnalistul care cere şi opiniţia celuia despre care scrie şi citesc cu atenţie şi punctul de vedere al jurnalistului. Este dreptul lui să-şi spună opinia dar să o dea şi pe a mea”